Venera Gasparean a cerut să discute cu Nicolae Chitoroagă, însă ofițerii din pază au anunțat-o că acesta nu este în birou. Ulterior, în fața femeii a ieșit adjunctul lui Chitoroagă, Vitalie Busuioc. El a declarat că angajații Procuraturii vor putea să discute cu ea doar dacă va depune o cerere în acest sens.

Venera Gasparean afirmă că, pe lângă încarcerarea fiului ei, Nicolae Chitoroagă ar fi ordonat să fie intentat un dosar și pe numele nurorii sale.

La scurt timp, în fața sediului Procuraturii a fost parcată mașina de serviciu a lui Nicolae Chitoroagă. Am încercat să aflăm dacă acesta a revenit la serviciu, însă am primit un răspuns negativ.

Ulterior, Venera Gasparean a solicitat să fie primită în audiență și de procurorul general, Eduard Harunjen.

Angajatul Procuraturii a declarat că Harunjen este plecat în străinătate, însă a refuzat să precizeze unde anume, iar adjunctul procurorului general, Igor Popa, nu a vrut să iasă la discuții. Venera Gasparean afirmă că a expediat mai multe plângeri cu privire la abaterile procurorilor, dar toate au fost trecute cu vederea.

Contactat de reporterul Jurnal TV pentru o reacție, Nicolae Chitoroagă a respins acuzațiile și a adăugat că nu are nicio legătură cu familia Davitean-Gasparean. Cât despre dosarul intentat pe numele soției lui David Davitean, Chitoroagă a declarat că nu cunoaște nimic. Eduard Harunjen nu a răspuns la telefon, iar purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale a spis că el este la Reuniunea Rețelei NADAL, care se desfășoară în perioada 17-18 mai la Paris.

Precizăm că, în luna iunie a anului trecut, David Davitean a fost condamnat de prima instanță la 16 ani de închisoare pentru mai multe infracțiuni, printre care jaf și tâlhărie în proporții deosebit de mari. Dosarul este examinat la Curtea de Apel, iar pe 24 mai, Davitean urmează să-și primească sentința.