Miniştrii de externe din UE au convenit asupra aplicării unor noi sancţiuni împotriva Belarusului
Externe 16 noiembrie 2021, 20:13 | 846

Miniştrii de externe din Uniunea Europeană au convenit asupra aplicării unor noi sancţiuni împotriva Belarusului, în contextul crizei migraţiei. Circa 4000 de migranţi sunt blocaţi în păduri, la frontiera Belarusului cu Polonia. Cei mai mulţi provin din Irak şi Afganistan, scrie AFP.

Miniştrii de externe au fost unanim în favoarea noilor sancţiuni, dar detaliile nu au fost încă stabilite. Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că vor fi vizate liniile aeriene şi agenţiile de turism implicate în "forţarea ilegală a migranţilor". JOSEP BORREL șeful diplomaţiei europene: "Cu ajutorul acestor sancțiuni vom putea să cerem socoteală responsabililor pentru exploatarea migranților vulnerabili prin facilitarea trecerii ilegale a frontierei Uniunii Europene."

Alexandr Lukaşenko a declarat că este pregătit să se apere în eventualitatea unor măsuri de retorsiune europene.

ALEXANDR LUKAȘENKO președintele belarus: "S-au apucat să ne aplice sancțiuni. Ne sperie. Bine, o sa vedem noi. Ei cred că eu sunt pus pe glume. Eu nu glumesc! Ne vom apăra. Nu avem unde ne retrage."

O anchetă a Reuters arăta recent că agenţii de turism din Orientul Mijlociu colaborează cu operatori din Belarus şi au asigurat în ultimele luni vize turistice pentru mii de persoane. Comisia Europeană a anunţat că analizează posibilitatea de a sancţiona şi alte linii aeriene, în afara Belavia, compania naţională belarusă, căreia i-a fost deja interzis survolul teritoriului Uniunii Europene şi accesul pe aeroporturile europene.

Polonia a raportat numai în noiembrie 5.100 de tentative de trecere ilegală a frontierei. Varșovia a anunţat că va începe în luna decembrie construirea unui zid de-a lungul graniţei cu Belarus, proiect pe care intenţionează să îl finalizeze în prima jumătate a anului 2022.

Uniunea Europeană a intensificat de câteva luni sancţiunile împotriva Belarusului. Printre măsurile deja în vigoare se numără includerea preşedintelui Lukaşenko, a fiului acestuia şi a altor 165 de oficiali belaruşi pe o listă neagră, precum şi restricţii asupra exporturilor de carbonat de potasiu, importante pentru Belarus.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie