Înainte ca resturile vegetale să ajungă la poligonul de la Botanica, pe teritoriul Stației de epurare, ele sunt separate de toată mizeria aruncată la întâmplare. În parcuri e mai ușor, spun muncitorii de la Spații verzi, pentru că acolo nu prea sunt deșeuri. Chiar și așa, în orele dimineții, unii dintre ei trebuie să adune în saci tot felul de hârtii sau sticle de plastic împrăștiate fie de vânt, fie intenționat, de către unii oameni iresponsabili. Pe unii angajați de la Spații Verzi i-am găsit în parcul din sectorul Râșcani.

După acest proces de separare, frunzele uscate sunt transportate la poligonul recent amenajat la inițiativa Întreprinderii Municipale Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi, în colaborare cu Apa Canal Chișinău.

Odată aduse aici, masa vegetală și nămolul deshidratat sunt aranjate în câteva straturi.

Iar după fermentare se obțin îngrășăminte organice. Procesul tehnologic de obținere a masei organice constă în amestecul deșeurilor vegetale cu nămolul deshidratat, obținut după prelucrarea apelor uzate. Acesta va putea fi utilizată la amenajarea rondurilor de flori, vazelor de pe spațiile publice, precum și la plantarea arborilor din parcuri și scuaruri. Până acum, la poligon au fost depozitate în jur de 5000 de tone de frunze, iar pentru că platforma este prea mică, aici vor ajunge doar deșeurile vegetale din parcurile care se află în gestiunea Spațiilor verzi, spune Serghei Carp.

Deoarece capacitatea platformei este prea mică, acolo vor ajunge doar resturile vegetale din parcurile care se află în gestiunea Spațiilor Verzi. Celelalte deșeuri vor fi duse la gunoi.