Republica Moldova va acționa în judecată Gazpromul pentru neexecutarea contractului de livrare a gazelor naturale
Politic 14 decembrie 2022, 17:22 | 981

Republica Moldova va acționa în judecată concernul rus Gazprom pentru neexecutarea contractului de livrare a gazelor naturale. Declarația a fost făcută de ministrul Infrastructurii, Andrei Spânu, în contextul în care gigantul rus livrează Republicii Moldova mai puțin de jumătate din volumul necesar de gaz în această perioadă a anului. ”Chișinăul va cere de la Gazprom inclusiv despăgubiri colaterale”, a precizat Andrei Spânu. Pe de altă parte, șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, atenționează că dacă întreprinderea de stat Energocom va procura gaz la preț de piață, tariful pentru consumatori ar putea crește până la 35 de lei.

Criza energetică prin care trece acum Republica Moldova este generată de Gazprom și de administrația de la Kremlin, a declarat Andrei Spânu într-un interviu. Potrivit lui, dacă acest concern și-ar onora angajamentele contractuale cu Republica Moldova, criza energetică ar dispărea și toți ar avea gaz și energie suficientă.

ANDREI SPÂNU, ministrul Infrastructurii: "Faptul că noi suntem nevoiți să cumpărăm gaz și curent de pe piață este din vina Gazpromului și juriștii noștri deja se ocupă de aceste detalii, pentru a acționa concernul rus în judecată pentru neexecutarea contractului. Și vom cere inclusiv despăgubiri colaterale, pentru că, din cauza Gazpromului, a trebuit să realocăm bani de pe alte segmente, să luăm credite. Noi am semnat un contract cu Gazprom și am mizat pe acel contract. Nu suntem în luna octombrie 2021, când ne-a expirat contractul. Gazprom nu a cerut rezilierea lui. Nu a cerut nici diminuarea volumului. Nimic. Pur și simplu își ignoră angajamentele. Și va plăti pentru asta."

Iar președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat că premise pentru reducerea tarifului la gaz, deocamdată, nu există. Potrivit lui, dacă întreprinderea de stat Energocom va procura gaz la preț de piață, tariful ar putea crește de la aproape 30 de lei până la 35 de lei.

VADIM CEBAN, președintele Moldovagaz: "De la 1 ianuarie eu nu văd premise de micșorare, pentru că chiar la aceste prețuri de achiziție, având în vedere că în tarif avem 5 lei devieri tarifare pe care trebuie să le recuperăm, eu nu văd posibilitate de ieftinire. La prețurile de la burse de 1400 sau 1700 de dolari. Acest lucru înseamnă că prețul de achiziție este de 28-30 de lei, plus mai adăugăm devierile financiare și suntem la peste 33-35 de lei."

Vadim Ceban a precizat însă că viitorul tarif la gazele naturale va depinde de prețul la care Energocom va vinde gazele către Moldovagaz, aici fiind vorba și despre cantitățile deja stocate, cât și de cele care vor fi achiziționate de pe piață. Potrivit șefului Moldovagaz, rezervele de gaze naturale pe care statul le are stocate în România și Ucraina vor fi suficiente până în luna martie, astfel că până în primăvară, tarifele cel puțin nu vor crește.

Opinia ta contează. Comentează!