În arest, în plină campanie electorală
Social 15 februarie 2019, 19:32 | 1039

Judecătoria Orhei a prelungit pentru alte 30 de zile mandatul de arestare pe numele președintelui organizației teritoriale Ungheni a Platformei Demnitate şi Adevăr, Gheorghe Petic. Asta deşi el este înregistrat oficial drept candidat în cursa pentru alegerile parlamentare din februarie.

Avocata lui Petic, Angela Intrate, a declarat că atât ea, cât și clientul său nu-și pot desfășura campania electorală, din motiv că sunt obligați să se prezinte la proces. Amintim că pe 15 ianuarie Gheorghe Petic a obținut certificatul de integritate, iar mai apoi a fost inclus în lista națională a candidaţilor Blocului ACUM Platforma DA și PAS. Mai mulți lideri de opinie, reprezentanți ai opoziției și apărători ai drepturilor omului susțin că reținerea lui Petic şi dosarul deschis pentru viol sunt o răzbunare a regimului pentru activismul său în cadrul Platformei DA, dar și pentru dezvăluirile privind schemele de contrabandă cu țigări cu implicarea înalților funcționari de stat. La rândul lor, reprezentanţii instituţiilor de stat au respins învinuirile ce le-au fost aduse în acest caz.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie