161 de candidați au fost membri a cel puțin două formațiuni, iar 158 sunt milionari
Politic 4 iulie 2021, 20:20 | 1048

Promit reforme radicale, schimbarea clasei politice și oameni noi la conducere, dar îi vedem călătorind dintr-un partid în altul, iar acum vor să fie aleși din nou deputați. Vorbim despre candidații formațiunilor politice înregistrate în cursa pentru anticipatele din 11 iulie. Peste 160 de pretendenți la fotoliile din parlament au fost anterior membri ai cel puțin două formațiuni politice, iar peste 440 au participat și la alegerile din anii trecuți.

Din numărul total de 1790 de candidați antrenați în cursa electorală pentru scrutinul parlamentar anticipat, 161 au candidat pe listele a cel puțin două partide diferite. Cei mai mulți traseiști găsim pe listele Alianței pentru Unirea Românilor (25 candidați), Partidului ”Șor” (19 candidați) și Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (16 candidați), se arată într-o analiză a listelor de candidați, realizată de Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT. În același studiu se arată că 441 de candidați (sau 25% din total) au participat și la scrutinele precedente, începând cu anul 1994, lider la acest capitol fiind Blocul PCRM-PSRM cu 90 de persoane. În cazul a 158 de candidați, venitul pentru ultimii doi ani depășește 1 milion de lei. Venitul mediu lunar pentru toți candidații înscriși în cursă este de 17.100 lei, iar 264 de pretendenți au declarat zero venituri în ultimii doi ani.

Opinia ta contează. Comentează!