Igor Orbu, șeful de tură din noaptea în care a fost bătut Brăguță în Izolatorul de Detenție Provizorie al Direcției de Poliție Chișinău, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semi-închis.

Subalternul său Aurel Șapteboi a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare, iar gardianul Aurel Isachi a fost achitat. Condamnat la cinci ani de închisoare cu executare a fost colegul de celulă a lui Andrei Brăguță, Dumitru Tabureanu. În prezent el își ispășeste pedeapsa de opt ani, dată anul trecut pe un alt dosar, fiindu-i stabilită măsura de 13 ani de închisoare.

Ceilalți trei codeținuți, Adrian Gogu, Boris Bolocan și Mircea Stanislav au fost condamnați la câte cinci ani de închisoare în penitenciar de tip semi-închis. Pedeapsa în privința celor trei a fost suspendată pe un termen de cinci ani și nu va fi executată dacă în perioada de probațiune nu vor săvârși o nouă infracțiune. De asemenea, instanța i-a găsit vinovați pe cei șase condamnați de cauzarea leziunilor corporale medii, dar i-a achitat pentru tortură și tratamente inumane. În acest dosar a fost emisă o opinie separată de judecătoarea Maria Frunze. Condamnații au refuzat să vorbească cu presa după pronunțarea sentinței.

Avocatul familiei victimei, Vadim Vieru, susține că sentința va fi contestată la Curtea de Apel.

Avocatul zice că este mulțumit parțial de sentință.

Procurorul de caz susține că în ședința precedentă a solicitat ca fiecare inculpat să fie recunoscut vinovat pe mai multe articole și să le fie stabilite pedepse cu închisoarea între opt și 11 ani.

Ulterior, Procuratura Generală a emis un comunicat în care spune că va cere sancțiuni mai dure. De asemenea, Asociația Promo-LEX a declarat că primele condamnări în cazul Brăguță au evidențiat necesitatea rezolvării unor probleme de sistem. Amintim că Andrei Brăguță, în vârstă de 31 de ani, a decedat în condiții suspecte în penitenciarul 16 - Pruncul, pe 26 august 2017. Asta după ce înainte cu două săptămâni a fost reținut pentru depășirea limitei de viteză. Expertiza medico-legală a constatat că victima a decedat din cauza unei pneumonii purulente, de care s-ar fi îmbolnăvit în detenţie. În imaginile video, dar și fotografii făcute publice, se văd echimoze pe corpul tânărului, fapt care demonstrează că el a fost supus violențelor în timp ce s-a aflat în izolator. În prezent, pe rol se află alte două dosare penale în cazul morții lui Brăguță. În unul, 13 angajați ai Izolatorului de Detenție Provizorie al Direcției de Poliție Chișinău sunt cercetați că l-ar fi lăsat pe Andrei Brăguţă să doarmă pe beton, contrar obligațiilor de serviciu. Un alt dosar a fost intentat pe numele a doi medici de la Penitenciarul nr. 16 - Pruncul. Doctorii sunt acuzați că au încălcat regulile de acordare a asistenței medicale, fapt pentru care riscă riscă până la opt ani de închisoare. Precizăm că judecătorul Iurie Obadă, care a sancționat arestul tânărului cu dizabilități psihice, a fost demis din sistem. Eliberat din funcție a fost și procurorul Ivan Filimon, care a instrumentat dosarul pornit pe numele lui Andrei Brăguță. Totodată, în urma unei anchete de serviciu trei angajaţi ai penitenciarului au fost sancţionaţi disciplinar. Iar șeful adjunct al Penitenciarului nr. 16 - Pruncul și șeful Serviciului medical al Penitenciarului nr. 13 din Chișinău, au fost concediaţi.