În ultimii cinci ani, autoritățile de la Chișinău au rambursat autonomiei găgăuze peste 640 de milioane de lei
Social 18 iulie 2023, 20:02 | 331

Deputatul PAS, Radu Marian, propune o inițiativă legislativă potrivit căreia restituirea TVA pentru agenții economici din Găgăuzia va avea loc din bugetul local al unității administrativ-teritoriale, nu din bugetul național, așa cum se întâmplă în prezent. Potrivit parlamentarului, legea actuală admite o inechitate, întrucât bugetul autonomiei este format din taxele și impozitele agenților economici din regiune, însă restituirea TVA are loc din bugetul întregii țări.

RADU MARIAN, președinte al Comisiei economiei, buget și finanțe: "Vom completa articolul 6, codul fiscal, cu o prevedere prin care se va stabili că restituirea impozitelor și taxelor a agenților economici din UTA Găgăuzia se va realiza de la bugetul autonomiei Găgăuze, în limita veniturilor disponibile, iar sumele neacoperite se vor compensa prin transferuri de la bugetul de stat."

Președintele Comisiei economiei, buget și finanțe afirmă că în ultimii cinci ani, autoritățile de la Chișinău au rambursat autonomiei găgăuze peste 640 de milioane de lei. Radu Marian s-a arătat convins că promovarea proiectului va asigura, în următorii cinci ani, economii la bugetul național de 500 de milioane de lei, iar aceste fonduri vor fi folosite pentru cetățenii din toată țara, nu doar pentru cei din unitatea administrativ-teritorială.

RADU MARIAN, președinte al Comisiei economiei, buget și finanțe: "Vreau sa menționez ca doar în ultimii cinci ani, bugetul central a rambursat peste 640 de milioane de lei, în calitate de sumă TVA către autonomia găgăuză. Proiectul vine să rezolve aceasta inechitate."

Potrivit legislației Republicii Moldova, agenții economici pot beneficia de restituirea taxei pe valoare adăugată de la bugetul de stat atunci când se fac investiții capitale, se exportă mărfuri sau când TVA achitată la procurarea mărfurilor este mai mare decât cea a mărfurilor livrate. Radu Marian spune că agenților economici din Găgăuzia li se restituie TVA din bugetul de stat deși ei contribuie doar la bugetul regiunii.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie