Jurnalul orei 17, 1 August
Jurnalul orei 17:00 1 august 2023, 19:22 | 628

Prezentat de Sofia Obadă

Veaceslav Platon, vizat în trei cauze penale, a fost localizat în Marea Britanie, dar Chișinăul nu a trimis autorităților de la Londra un demers oficial de extrădare a fugarului. ”Există anumite impedimente”, a declarat astăzi în fața presei șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, fără să deschidă parantezele.

Creșterea numărului de studenți la pedagogie, digitalizarea sistemului educațional sau incluziunea persoanelor cu nevoi speciale. Sunt doar câteva dintre prioritățile Ministerului Educației și Cercetării, pe care le-a anunțat astăzi într-o conferință de presă ministrul de resort, Dan Perciun. Acesta a vorbit și despre un spor salarial pentru specialiștii, care vor cunoaște limbi străine sau vor avea competențe în domeniul digital.

S-a îndrăgostit de pictură, fiind copilă, iar acum operele ei pot fi admirate în saloane de artă din mai multe orașe ale lumii. Vorbim de Galina Vieru, o pictoriță din Chișinău, care a reușit să impresioneze mii de oameni prin emoțiile redate în tablouri. Recent, artista a participat cu lucrările sale la expoziția din localitatea franceză Vittel, unde se află unul dintre cele mai prestigioase saloane de artă din Europa.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie