Declarația ”cu privire la dezacordul dizolvării Parlamentului” a fost votată cu 54 de voturi PSRM, Șor și ”Pro Moldova”
Politic 26 martie 2021, 18:09 | 3019

Deputații PSRM, cei ai Partidului Șor și ai grupului ”Pro Moldova” au votat astăzi o declarație ”cu privire la dezacordul dizolvării Parlamentului”. Aceștia spun că, deși au expirat cele trei luni prevăzute de Constituție pentru formarea Guvernlui și au fost epuizate cele două tentative de învestire a cabinetului de miniștri, Parlamentul nu poate fi dizolvat deoarece majoritatea parlamentară are în continuare un candidat la funcția de premier. De partea cealaltă, deputații din opoziție spun că semnatarii declarației se agață de putere, iar prevederile Consituției sunt clare și trebuie să fie respectate.

În declarația votată ”cu privire la dezacordul dizolvării Parlamentului”, elaborată de socialiști, se spune că esența crizei constituționale și politice constă în ambițiile și inacțiunile președintelui Maia Sandu - nu în acțiunile Parlamentului.

VASILE BOLEA, deputat al PSRM: "Declarăm despre consolidarea tuturor eforturilor pentru a evita blocajul instituțional cauzat de lipsa unui dialog bazat pe respect și diligență din partea președintelui Republicii Moldova."

SERGIU LITVINENCO și VASILE BOLEA: "- Domnule Bolea, dar nu vă pare că inacțiunea se materializează prin faptul că Parlamentul, de două ori, în cazul a două încercări de investitură a guvernului, nu a ridicat mânuța pentru un guvern? Sau a părăsit sala de ședințe blocând procedura de învestitură a guvernului? Nu vă pare că aici, totuși e inacțiunea, nu în altă parte? - Nu-mi pare."

OCTAVIAN ȚÂCU, deputat neafiliat: "Partidul Socialiștilor, care a compromis definitiv lupta împotriva pandemiei și conducerea Republicii Moldova, împreună cu alte componenete ale acestui Parlament, își dorește, împreună cu o grupare criminală Șor și cu transfugii unei alte organizații criminale, să conducă mai departe Republica Moldova."

Vasile Bolea și reprezentanții Partidului Șor nu au comentat declarația lui Octavian Țâcu, așa că luările de cuvânt au continuat.

CHIRIL MOȚPAN, deputat al Platformei DA: "Am avut ieri o șansă să învestim un Guvern și dumneavoastră ați ignorat-o. Întrebarea e simplă de tot - de ce? De ce n-am făcut lucrul acesta ieri, având în vedere că situația este catastrofală, economia e la pământ și toate celelalte. Ieri a fost o șansă ca un guvern, place sau nu place unora, dar e necesar pentru Republica Moldova."

VASILE BOLEA, deputat al PSRM: "Referitor la întrebarea ”de ce?”, noi ieri am răspuns la această întrebare în cadrul unui briefing pe care l-am avut la ora 9.30."

RADU MARIAN, deputat al PAS: "Ați avut puterea absolută în țară 16 luni - și guvern și majoritate parlamentară și președinte și nu ați făcut nimic! N-ați făcut nimic pentru a aduce vaccin, ați izolat țara, apoi v-ați tratat prim-ministru și ați spus că vreți anticipate, apoi brusc ați zis că nu mai vreți anticipate și v-ați aliat cu grupul de crimă organizată și ați devenit și voi parte a grupului de crimă organizată. Și acum vorbiți de criză politică? Voi ați provocat criza asta politică! Cum puteți să fiți atât de ipocriți?"

VASILE BOLEA, deputat al PSRM: "Referitor la ipocriți, mincinoși și populiști, eu v-am răspuns atunci când a fost prima învestitură a guvernului Gavrilița. Dacă nu țineți minte, puteți să mergeți la viceu și să vă uitați în oglindă!"

ARINA SPĂTARU, deputat al Platformei DA: "Propun un amendament la proiectul de hotărâre astfel încât ”declarația Paramentului cu privire la dezacordul dizolvării” să fie redenumită în felul următor ”Mic tratat de manipulare a majorității parlamentare cu privire la dezacordul dizolvării Parlamentului”. Vă mulțumesc!"

NICOLAE CIUBUC, deputat al PD: "Noi rămânem pe poziția că Republica Moldova are nevoie de un guvern funcțional, dar nu în orice condiții. Or, ceea ce se încearcă prin această declarație - atragerea în acest joc de șah și a altor deputați în susținerea acelei majorități care a fost formată și cu care noi nu suntem de acord. Nu vedem necesitatea aprobării unei asemnea declarații, de aceea Partidul Democrat nu va susține această declarație."

ALEXANDRU SLUSARI, deputat al Platformei DA: "Nu este târziu să ne așesăm și să vedem. Dacă orocum mergem în alegeri anticipate în august-septembrie, de ce să nu mergem cu un guvern cu un mandat plenipotențiar care o să fie capabil și o să fie guvern de sacrificiu? O să fie un guvern responsabil. Noi suntem gata să fim responsabili și suntem gata să discutăm cu forțele politice sănătoase, dar văd că aici nu se dorește acest lucru."

VLAD BATRÂNCEA, deputat al PSRM: "Stimae coleg, nu trebuie să ne agităm așa de tare. Deja este clar că nimeni nu vă dă guvernul."

În cele din urmă, declarația ”cu privire la dezacordul dizolvării Parlamentului” a fost votată cu 54 de voturi ale deputaților PSRM, Șor și ”Pro Moldova”.

Opinia ta contează. Comentează!