Pregătiți pentru noi performanțe
Social 19 iulie 2023, 20:15 | 374

Reprezentanții Republicii Moldova care vor participa la Jocurile Mondiale Universitare au primit astăzi drapelul, cu care vor pleca la competiții. Evenimentul se va desfășura în China, în perioada 28 iulie – 8 august. Sportivii moldoveni vor concura la opt probe din cele 18 incluse în program.

DAN OLARU, sportiv olimpic: "Vreau să mulțumesc foarte mult pentru oportunitatea de a fi portdrapel la acest eveniment. Este o onoare pentru mine și îmi voi îndeplini obligațiile cu respect și mândrie față de țară."

La rândul său, secretarul general al Federației Sportului Studențesc, Veaceslav Mârzac, a declarat că se mândrește cu numărul în creștere al sportivilor din rândul studenților.

VEACESLAV MÂRZAC, secretar general al Federației Sportului Studențesc: "Jocurile Mondiale Universitare sunt practic același Jocuri Olimpice doar că între studenți. La aceste jocuri participă și campioni mondiali, campioni europeni și cei olimpici. Studențimea este motorul sportului, iar sportul de performanță se bazează în mare parte pe tinerii ambițioși."

Noul ministru al Educației și Cercetării, Dan Perciun, le-a urat succes tinerilor sportivi. ”Voi sunteți adevărații noștri ambasadori și înregistrați rezultate pentru fiecare cetățean al acestei țări”, a declarat Perciun.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: "Să concurezi cu sportivii din alte țări, care au alte stimulente financiare, au alte condiții de antrenament și alte dotări este foarte complicat. Din acest considerent, fiecare victorie a voastră este una deosebită una care trebuie celebrată de toată societatea noastră. Eu vă mulțumesc pentru sacrificiul vostru, pentru că sportul de performanță este un sacrificiu, înseamnă determinare și reziliență."

În acest an, la Jocurile Mondiale Universitare vor participa 18 sportivi din Republica Moldova. Aceștia vor concura la atletism, judo, tir cu arcul, taekwondo, înot, canotaj, tenis de masă și scrimă.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie