Momentul a fost suprins cu un telefon și postat pe o rețea de socilizare, însoțite de descrierea incidentului.

Potrivit sursei, la acel moment elevii claselor a XII-a au ieșit pe terenul liceului pentru a face repetiții dedicate ultimului sunet.

La un moment dat, o domnișoară o lovește violent pe victimă cu pumnul în cap, iar acesteia îi cad ochelarii.

În postare mai este menționat „Administrația liceului a fost solicitată pentru implicarea în conflict, însă directoarea liceului a refuzat să intervină, spunând să se clarifice singure. Mai mult victima a fost nevoită să-și cheme singură ambulanța pentru a primi îngrijiri medicale”. Spre seară mama fetei a venit la școală pentru a cere explicații de la directoare, iar în răspuns a primit replica „Copilul dumneavoastă e bolnav de angină de câteva săptămâni, din cauza asta i s-a făcut rău”.

Solicitat telefonic, șeful Unității Primiri Urgente din cadrul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie, Alexandru Grumeza, ne-a spus să fata a primit primul ajutor medical, însă nu a fost internată în spital.

Directoarea liceului „Petru Movilă”, nu ne-a oferit explicații, menționând că nu discută despre acest subiect la telefon.