Alexandru Slusari, cu detalii despre implicarea lui Andrian Candu în frauda bancară (VIDEO)
Politic 19 septembrie 2019, 12:35 | 6415

Fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu, este responsabil nu doar politic, dar juridic și chiar penal de evenimentele care au dus la declanșarea fraudei bancare și furtul miliardului, începând încă din 2011, susține șeful comisiei parlamentare de anchetă, Alexandru Slusari.

Candu ar fi fost implicat în cel puțin două episoade al jafului din sistemul bancar, a declarat Slusari în emisiunea „Secretele puterii” de la Jurnal TV.

„În 2011, în calitate de deputat, semnează tranzacția ascunsă, din numele lui Plahotniuc, când cu 80 de milioane de dolari au fost oficial tranzacționate câteva active, mai puțin valoroase, dar – neoficial, acțiunile la BEM, la Victoriabank și 83% de la Asito. Și viza acolo este a lui Candu, el a încălcat mai multe acte legislative”, spune președintele de anchetă privind furtul miliardului.

Al doilea moment s-ar fi produs, potrivit lui Alexandru Slusari, atunci când Andrian a fost „parașutat”, în vara lui 2014, în calitate de ministru al Economiei, pentru a finaliza acțiunea de devalizare a celor trei bănci – BEM, Banca Socială și Unibank.

„Atunci când dânsul a executat ideea lui Plahotniuc, care cu vehemență a fost expusă, în toamna lui 2014, în cadrul unor discuții în cerc restrâns la reședința lui Timofti (președintele R.Moldova – n.red.), iar Andrian Candu împreună cu Dorin Drăguțan au pregătit teren legal, promovând ideea că este arhinecesar de a acorda aceste garanții de stat în sumă de 9,5 miliarde lei, fără a avea grijă ca administrarea specială să fie introdusă imediat după ce decizia a fost luată. Cel mai mare dezmăț s-a produs în aceste 3 săptămâni, după ce decizia de acordare a garanțiilor a fost deja luată și până la introducerea administrației speciale”, a specificat Alexandru Slusari.

Căutat de realizatorii emisiunii pentru a-i da o replică lui Alexandru Slusari, Andrian Candu nu a răspuns la telefon. Realizatorul, Alex Cozer, a subliniat însă că deputatul PDM este oricând binevenit în platoul emisiunii, pentru a răspunde la toate întrebările importante pe marginea acestui subiect.

Opinia ta contează. Comentează!