Un șofer a lovit un bărbat, a fugit de la locul accidentului și s-a izbit într-un gard
Social 26 decembrie 2019, 21:39 | 1823

Un bărbat de 31 de ani a urcat fără permis de conducere la volanul unei mașini străine și la prima virare a tamponat grav un pieton. Accidentul a avut loc pe o stradă din orașul Bălți, unde în acel moment se afla un echipaj de patrulare.

Unul dintre polițiști i-a acordat ajutor victimei, un bărbat de 41 de ani, care a fost pus la pământ, iar alt ofițer l-a urmărit pe șoferul, care a fugit de la locul accidentului. Individul nu a ajuns departe. El a pierdut controlul mașinii și era cât pe ce să lovească încă un om, dar s-a izbit într-un gard. Șoferul, în stare de ebrietate, a fost reținut și va fi pedepsit pentru că i-a provocat traumatisme de gravitate medie pietonului, pentru că se deplasa fără permis de conducere, pentru că a refuzat testul alcoolscopic și pentru că i-a insultat pe polițiști. 

Opinia ta contează. Comentează!