Germania a suspendat certificarea gazoductului Nord Stream 2
Externe 16 noiembrie 2021, 20:12 | 824

Germania a suspendat certificarea gazoductului Nord Stream 2, care urma să transporte gaze rusești în Europa, ocolind Ucraina. În ultimele luni, Kremlinul a încercat să acrediteze ideea că punerea în funcțiune a acestui gazoduct va permite Gazprom-ului să dubleze livrările spre Uniunea Europeană. Pe fundalul suspiciunilor că Rusia a speculat criza energetică din UE și creșterea bruscă a prețurilor la gaze, Moscova a respins orice acuzații precum că majorarea livrărilor de gaze ar fi fost condiționată de darea în exploatare a gazoductului Nord Stream 2.

Agenția Federală a Rețelelor din Germania a anunţat suspendarea procedurii de aprobare a controversatului gazoduct pe sub Marea Baltică, invocând un obstacol juridic. Mai exact, potrivit Berlinului, operatorul Nord Stream 2 ar trebui organizat, ca formă juridică, în conformitate cu legislația germană. În lipsa acestei aprobări, gazoductul care transportă gaze ruseşti în Europa Occidentală prin Germania, ocolind Ucraina, nu poate fi pus în funcțiune de teama sancţiunilor. Şeful companiei energetice a Ucrainei, „Naftogaz”, Iuri Vitrenko, a salutat decizia agenţiei germane de reglementare. Potrivit Reuters, Kievul a avut succes în demersul său de a deveni parte a procesului de consultare în vederea certificării gazoductului. Aceeași poziție este susținută și de Polonia. Tutuși, vestea suspendării procedurii de certificare a gazoductului Nord Stream 2 a provocat o creștere, de moment, cu 9%, a prețului la gaze pe piețele europene. Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a promis luna trecută că Rusia va începe să livreze rapid gaze prin Nord Stream 2 imediat ce autoritățile germane vor aproba conducta. În ultimii ani, Nord Stream 2 s-a confruntat cu o opoziție puternică din partea Statelor Unite și a unor state europene, care spun că acest gazoduct va face Europa să depindă prea mult de gazul rusesc.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie