Scrutin tensionat în Venezuela
Externe 21 mai 2018, 13:56 | 2107

Nicolas Maduro a fost reales ieri președinte al Venezuelei. Potrivit datelor oficiale, Maduro și-a asigurat un nou mandat de șase ani, după ce a obținut aproape 70 la sută din voturile alegătorilor. Procesul electoral a fost contestat atât în ţară, cât şi pe plan extern.

Potrivit comisiei electorale naţionale din Venezuela, prezenţa la urne a trecut puțin pragul de 46 de procente, faţă de 80 la sută de precedentele alegeri prezidenţiale. Iar acest lucru se explică prin apelul la boicotare a acestor alegeri de către principalele forţe de opoziţie, care le-a considerat nelegitime. Pentru adversarii socialiștilor de la guvernare, această victorie nu reprezintă decât alți șase ani de crime, corupție și criză economică.

În urma scrutinului de ieri, Maduro va dispune de un nou mandat prezidenţial, de data aceasta de 6 ani, începând din ianuarie 2019.

Pe locul secund în preferinţele alegătorilor s-a clasat Henri Falcon, cu 21 la sută din sufragii. El este urmat de un alt candidat, pastorul Javier Bertucci. Cei doi au afirmat că nu recunosc rezultatele, deoarece au avut loc nereguli și fraude masive.

Alegerile prezidențiale din Venezuela au fost contestate și pe plan internaţional. Statele Unite şi grupul de la Lima, o alianţă de 14 state din America Latină şi Caraibe, au anunţat că nu recunosc scrutinul, deoarece este nedemocratic. Nicolas Maduro, un fost șofer, în vârstă de 55 de ani, a ajuns preşedinte în 2013, după moartea predecesorului său, Hugo Chavez, şi se proclamă continuator al doctrinei socialist-populiste. Venezuela se confruntă cu grave probleme economice din cauza inflaţiei uriașe şi scăderii preţului petrolului, situaţie ce a generat ample proteste împotriva lui Maduro, soldate cu decesul a peste o sută de manifestanţi. Potrivit datelor ONU, în ultimii trei ani, aproape un milion de persoane au emigrat din Venezuela din cauza degradării situaţiei economice din această ţară.

Opinia ta contează. Comentează!