Angajatul Grădinii Zoologice, care a fost mușcat de un tigru a decedat pe patul de spital
Social 4 mai 2021, 17:10 | 810

După aproape patru luni de spitalizare, angajatul Grădinii Zoologice din Chișinău, care a fost atacat de un tigru alb, în luna ianuarie, a murit în urma complicațiilor provocate de răni. Informația a fost confirmată pentru postul nostru de televiziune de purtătoarea de cuvânt a Institutului de Medicină Urgentă, Dorina Arsene.

Angajatul Grădinii Zoologice, în vârstă de 58 de ani, a fost atacat de un tigru pe 31 ianuarie, în timp ce a intrat în voliera animalului ca să îi dea de mâncare. Din ghearele felinei, bărbatul a fost salvat de un polițist, care a tras câteva focuri în aer. Angajatul Grădinii Zoologice a ajuns în stare extrem de gravă la Institutul de Medicină Urgentă din Capitală, cu mai multe plăgi pe suprafața corpului, dintre care una adâncă în regiunea gâtului și a fost supus de urgență unor intervenții chirurgicale. Potrivit poliției, în acest caz a fost deschisă o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie