Secție renovată la Bălți
Social 10 mai 2024, 19:42 | 601

Secția anestezie și terapie intensivă a Spitalului clinic Bălți a fost renovată complet, în conformitate cu standardele europene. Medicii folosesc acum 20 de aparate pentru respirație mecanică, pe care nu le aveau când era mare nevoie, în timpul pandemiei COVID-19. Proiectul total de renovare a costat 29 de milioane de lei, au aflat colegii de la TV Nord.

ANDREI UNCU, medic anestezist: "Ceea ce s-a făcut acum, ultima reparație este una nu că frumoasă, este o reparație contemporană, este o reparație cu înzestrare, cu utilaj medical de stil european, performant, de ultima performanță și asta este o mândrie pentru noi."

LUCIA GORBAN, asistentă medicală ATI, Bălți: "Dotarea cu aparataje nu era la nivelul cuvenit și multe altele. Apreciem efortul de a contribui la reparare, la dezvoltare, la amenajarea secției."

SERGHEI PCELA, medic-șef secția ATI, Bălți: "Paturile erau simple, fără cântar, fără mobilizare și așa mai departe, deci era o secție din 1993 cu puține schimbări pe parcursul anilor."

Datorită acestei renovări, oamenii din vor avea parte de condiții mai bune de tratament.

AXENTIE VEȚU, șeful Departamentului ATI, Bălți: "La începutul COVID-ului să spunem așa că noi aveam patru-cinci aparate pentru respirație mecanică în municipiul Bălți, astăzi la fiecare pat, dacă vorbim despre secția dată, 20 de paturi, 20 de aparate pentru respirație mecanică."

ALA NEMERENCO, ministrul Sănătății: "Această secție trebuie să fie capacitată cu competențe de asigurare cu echipament, instruiri, astfel ca oamenii într-adevăr să poată să meargă acasă într-o stare bună de sănătate."

Proiectul total de renovare a Secției anestezie și terapie intensivă a costat 29 de milioane de lei.

Opinia ta contează. Comentează!