Jurnalul orei 15, 26 Februarie
Jurnalul orei 15:00 26 februarie 2024, 18:54 | 414

Prezentat de Călin Jucovschi

Circulația rutieră pe prima porțiune a podului de pe strada Mihai Viteazul, care se află acum în reparație, va fi permisă, cel mai probabil, la sfârșitul lunii mai. Lucrările de reabilitare a celeilalte porțiuni a podului vor începe în curând, dă asigurări șeful Direcţiei generale mobilitate urbană a Primăriei Chișinău, Vitalie Mihalache.

Sâmbătă, pe tot globul s-a manifestat în sprijinul Ucrainei. Mulțimile s-au adunat în Buenos Aires, Belgrad, Toronto și multe alte orașe, cerând lui Vladimir Putin să pună capăt războiului. Oamenii au solicitat o mai mare susținere din partea Occidentului, pe măsură ce cresc temerile cu privire la capacitatea Kievului de a respinge o Rusie, care a prins la curaj, scrie AFP.

Președintele Ucrainei a declarat ieri că victoria țării sale depinde de sprijinul Occidentului, exprimând speranța că Statele Unite vor aproba un pachet critic de ajutor militar. Într-o rară discuție despre numărul victimelor, Volodimir Zelenski a spus că 31 de mii de soldați ucraineni au fost uciși în cei peste doi ani de la invazia Rusiei, scrie France 24. Liderul de la Kiev a mai declarat că Moscova a reuşit să pună mâna pe planurile contraofensivei ucrainene din 2023 înainte chiar ca aceasta să înceapă. Totuși, Ucraina are un plan clar pentru o nouă contraofensivă. Detaliile acesteia nu vor fi publicate.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie