Grecia ar putea să exporte gaze naturale lichefiate în Republica Moldova, România și Ucraina
Economic 7 noiembrie 2022, 19:56 | 541

Grecia ar putea să exporte gaze naturale în Republica Moldova, România și Ucraina. Declarația a fost făcută de directorul executiv al operatorului elen de transport al gazelor, Maria Rita Galli. Se întâmplă după ce terminalul de la Revythousa și-a crescut capacitatea de export a cantităților mari de gaze naturale.

Criza energetică din sud-estul Europei a crescut rolul a infrastructurii energetice din golful grecesc, Megara, scrie publicația elenă „Energy Press”. Ca urmare a proiectelor de modernizare și datorită adăugării unui nou rezervor plutitor de stocare, terminalul de la Revythousa își crește capacitatea totală de depozitare, precum și numărul de nave cu gaze lichefiate, pe care le poate primi.

Potrivit directorului executiv al operatorului elen de gaze DESFA, Maria Rita Galli, creșterea cu 12% a capacității de regazificare a stației de la Revythousa, extinderea conductei TAP și a conductei greco-bulgare IGB oferă Greciei un avantaj pentru a face față crizei în aprovizionarea cu gaze naturale.

MARIA RITA GALLI, directorul operatorului elen de gaze DESFA: "De la începutul crizei energetice și de la izbucnirea războiului din Ucraina, capacitatea de export a stației de la Revythousa a fost consolidată semnificativ, iar navele cu GNL sosite aici acoperă nevoile energetice nu numai ale Greciei, ci și ale Bulgariei. Acest rol al stației de la Revythousa va fi consolidat și mai mult în perioada următoare, întrucât prin intermediul Bulgariei, Grecia va avea posibilitatea de a exporta cantități de gaze pentru a acoperi o parte din nevoile altor țări din sud-estul Europei, precum România, Republica Moldova și chiar Ucraina."

Maria Rita Galli a mai spus că se are în vedere o extindere a conductei TAP pentru a aduce mai mult gaz azer în Europa, dar este nevoie de investiții semnificative pentru ca Grecia să poată funcționa ca un hub pentru satisfacerea nevoilor energetice ale altor țări.

De menționat că în cadrul vizitei președintelui bulgar, Rumen Radev, în Republica Moldova, la sfârșitul lunii trecute, a fost semnat un contract de colaborare între companiile „Energocom” și „Bulgartransgaz”, care va permite operatorului moldovenesc să acceseze rețeaua de transport al gazelor din Bulgaria. Aceasta țară deja este aprovizionată cu gaze naturale prin intermediul sistemului energetic al Greciei și nu mai importă gaze rusești.

Opinia ta contează. Comentează!