Carnavalul din Germania a fost inaugurat ieri, în prezenţa mai multor mii de petrecăreţi
Externe 12 noiembrie 2021, 16:22 | 1386

Noul sezon al Carnavalului din Germania a fost inaugurat ieri, în prezenţa mai multor mii de petrecăreţi, informează DPA. În Koln, unde ziua de 11 noiembrie este sărbătorită într-o manieră deosebit de amplă, unele dintre cozile formate în faţa zonelor dedicate acestui carnaval aveau lungimi de câteva sute de metri.

Ediţia din acest an are loc în contextul în care numărul infectărilor cu noul coronavirus continuă să crească în Germania, reprezentând un motiv de îngrijorare pentru autorităţile locale şi pentru unii dintre participanţi la carnaval. Însă Peter Brings, solistul grupului rock Brings, originar din Koln, consideră că există şi mulţi oameni care trăiesc cu speranţa în vremuri mai bune.

Evenimentele programate pentru ediţia de anul trecut a carnavalului au fost anulate din cauza pandemiei de coronavirus. Ediţia din 2021 este însă diferită, întrucât o mare parte din populaţia Germania a fost vaccinată. În oraşele principale ale carnavalului german, Koln şi Dusseldorf, doar persoanele vaccinate împotriva COVID-19 şi cele care au trecut prin boală au acces în zonele dedicate celebrărilor, amenajate în aer liber. Un test COVID-19 cu rezultat negativ nu mai este suficient.

Conform istoricilor, carnavalul german își are originea din timpurile de până la Hristos. Pe valea Rinului, carnavalul începe de Ziua Sf. Martin, 11 noiembrie, și durează până la Cinerum, ziua când după credința creștină, Iisus a început în deșert postul de 40 de zile. Sărbătoarea are loc înaintea apariției nopților lungi de iarnă. Povestirile ironice la adresa politicienilor sunt însoțite de muzică de fanfară.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie