Armata Națională a primit echipament nou
Social 4 august 2023, 19:42 | 2574

Armata Națională are, de azi încolo, mai mult echipament american. Donația primită azi din partea Statelor Unite include căști, veste de protecție, optică și armament de infanterie, în valoare totală de peste trei milioane de lei. Militarii spun că până acum utilizau obiecte făcute pe timpul Uniunii Sovietice, care sunt învechite din toate punctele de vedere.

LAURA HURBY, însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA la Chișinău: "Cea mai recentă livrare a sosit la începutul acestei săptămâni și face parte dintr-un acord semnat în 2019, pentru ca Statele Unite să ajute Republica Moldova să-și modernizeze armata."

DOUG LAMBORN, membru al Camerei reprezentanților SUA: "Acest sprijin va continua. Avem o prietenie durabilă, rezilientă și noi credem că Republica Moldova trebuie sa fie democratică, liberă, puternică și prosperă. Noi vrem să fim partenerul Republicii Moldova în calea ei spre a obține aceste lucruri."

Echipamentul oferit de Statele Unite conține între altele mijloace de transmisiune și optică pentru folosire zi/noapte.

Unele dispozitive donate sunt folosite pentru prima dată de către militari și a fost necesară o instruire.

Multe echipamente, pe care le au militarii, sunt încă din perioada sovietică. Acum, sunt bucuroși să arsenalul va fi modernizat.

ANATOLIE NOSATÎI, ministru al Apărării: "Procesul de modernizare al Armatei Naționale este o prioritate, iar acest lucru nu poate fi făcut fără echipamente moderne și noi, care ar permite militarilor să-și îndeplinească misiunea. Aceasta a fost o prioritate și rămâne mai actuală acum."

În ultimii 31 de ani, Guvernul Statelor Unite a oferit Republicii Moldova instruire și asistență militară în valoare totală de peste 123 de milioane de dolari.

Opinia ta contează. Comentează!