Judecatorii i-au mentinut arestul preventiv pentru 30 de zile, stabilit de instanta de fond in data de 7 mai. Cei doi indivizi suspectati de complicitate, care sunt fugari, inca nu au fost prinsi. 

Învinuitul escortat în ședință și-a ascuns fața atunci când a văzut că este filmat și a refuzat să răspundă la întrebări, exact ca în prima instanță. În schimb, când l-am întrebat dacă își recunoaște vina, a dat din cap dezaprobator.

Precizăm că șase bănuiți sunt cercetați pentru omor intenționat și dublu viol, după ce în noaptea de 4 spre 5 mai, au comis un viol. Una dintre victime era minoră, avea 16 ani. Pentru a șterge urmele infracțiunii, aceasta a fost aruncată peste balcon de la etajul șapte. Tânăra a supraviețuit și a fost dusă la spital, însă după o săptămâna a decedat. Cealaltă fată a reuşit să fugă, alertându-i pe polițiști. Unul dintre reţinuţi a comis violul în timp ce se afla sub măsura preventivă - arest la domiciliu - aplicată pentru o infracţiune de tâlhărie, comisă acum două luni. Inculpații ar risca detenție pe viață.