Serghei Șoigu a ordonat în această seară ca trupele ruse să se retragă de pe malul de vest al râului Nipru
Externe 9 noiembrie 2022, 19:44 | 383

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a ordonat în această seară ca trupele ruse să se retragă de pe malul de vest al râului Nipru, adică din orașul Herson. Acest anunț reprezintă una dintre cele mai semnificative retrageri ale Rusiei, scrie Reuters.

Generalul Serghei Surovikin, comandantul a ceea ce Rusia numește "operaţiunii militară împotriva Ucrainei", a precizat că oraşul Herson, situat pe malul de vest al Niprului, nu mai poate fi aprovizionat. Presa rusă scrie că Surovikin a invocat faptul că viața oamenilor ar fi mereu pusă în pericol.

SERGHEI ȘOIGU ministru al Apărării din Rusia: "Sunt de acord cu concluziile și propunerile, pe care le-ați menționat. Pentru noi, viața și sănătatea militarilor ruși reprezintă mereu o prioritate. Trebuie să luați în considerare și amenințarea pentru populația civilă. Asigurați-vă că toți doritorii din cadrul populației civile vor putea să se evacueze. Purcedeți la retragerea trupelor și luați toate măsurile pentru a asigura transferul în siguranță a personalului, armelor și echipamentelor peste râul Nipru."

Amintim că Herson este primul mare oraş ucrainean ocupat de ruşi de la declararea războiului de către Putin în Ucraina, pe 24 februarie. În septembrie, armata ucraineană a lansat o contraofensivă puternică în Herson prin care încearcă mai întâi să taie comunicaţiile trupelor ruse care au trecut Niprul. Trupele ucrainene au distrus deja podurile de peste Nipru, forţându-le pe cele ruse să apeleze la pontoane şi alte improvizaţii pentru a-şi aproviziona soldaţii. De pe întâi octombrie, forțele armate ale Ucrainei au eliberat zeci de așezări în regiunea Herson.

Pe 30 septembrie, Rusia a declarat patru regiuni ucrainene - Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, ca fiind parte a teritoriului său, după ce a organizat așa-zise referendumuri în zonele ocupate. Liderii occidentali au exprimat critici dure la adresa Moscovei, calificând drept ilegală situația și au declarat că niciodată nu vor accepta anexarea teritoriilor ucrainene.

Opinia ta contează. Comentează!