Ploile torențiale au declanșat viituri și distrugeri pe scară largă în Grecia, Bulgaria și Turcia
Externe 6 septembrie 2023, 19:57 | 304

Imagini dramatice în Europa. După ce au fost afectate de secetă și temperaturi extreme, mai multe țări sunt lovite acum de de furtuni puternice. Ploile torențiale au declanșat viituri și distrugeri pe scară largă în Grecia, Bulgaria și Turcia. Cel puțin șapte oameni au murit.

În Grecia, poliția a interzis accesul în orașul Volos din centrul țării, în regiunea montană din apropierea Pelion și pe insula Skiathos, după ce precipitațiile record au provocat cel puțin un deces, scrie AFP. Pompierii au spus că un bărbat a murit lângă Volos după ce un zid a căzut peste el. Cinci persoane au fost date dispărute. În acest oraș-port mașinile sunt spălate de torenți precum niște resturi. Serviciile de urgență sunt copleșite, iar supraviețuitorii sunt disperați, scrie Al Jazeera.

Orașul Volos trăiește o tragedie. Drumurile s-au transformat în râuri, iar primarul a implorat oamenii să rămână în case.

ACHILLEAS BEOS, primar al Volos: "Priviți la apa de aici acum. Peste ceva timp, va mătura oamenii din cale. Priviți la asta, priviți la pod! Repet: rămâneți acasă, nu ieșiți! Situația este periculoasă! Stați acasă! Vă implor!"

Prim-ministrul Greciei spune că episoadele de vreme extremă au devenit o normalitate, notează Al Jazeera.

KYRIAKOS MITSOTAKIS, prim-ministrul Greciei: "Cred că toată lumea înțelege că există anumite fenomene meteo care sunt peste capacitatea noastră de a le gestiona, indiferent de numărul de instrumente de prevenire a inundațiilor pe care le avem."

Scene similare sunt și în Bulgaria.

Inundațiile au ucis doi oameni în Bulgaria, iar alți trei sunt dați dispăruți. De obicei, țara e plină de turiști, iar acum s-a transformat într-o zonă de dezastru, scrie Al Jazeera. A fost declarată stare de urgență în mai multe zone, iar procesul de evacuare a oamenilor este în toi. Mai multe poduri sunt distruse, iar drumurile - închise.

Cinci persoane au murit în inundaţii din cauza ploilor torenţiale care au transformat străzile din Istanbul şi părţi din nord-vestul Turciei în râuri zgomotoase, notează AFP. Furtuna din timpul nopții a inundat parțial o stație de metrou din Istanbul și a forțat evacuarea a zeci de oameni dintr-o bibliotecă a orașului. Ploile au urmat unei veri deosebit de uscate, în care rezervoarele de apă ale orașului Istanbul, cu 16 milioane de locuitori, au secat la minimul din ultimii nouă ani.

Meteorologii spun că un val de căldură deasupra Europei provoacă temperaturi ridicate și are drept consecință vreme extremă și fenomene care pot dura zile, săptămâni sau chiar luni.

Opinia ta contează. Comentează!