Decizia de a convoca ședința plenară a Parlamentului pentru mâine, la ora zece, a fost luată de Biroul Permanent. Asta după ce Comisia Juridică, numiri și imunități a Parlamentului a aprobat un aviz consultativ cu privire la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Sandu, inițiată de PSRM. În același timp, Serviciul de presă al Guvernului a anunțat că Executivul se întrunește mâne, de la ora 8 dimineața. Pe ordinea de zi se regăsesc 15 chestiuni, printre care aprobarea proiectului privind protecția socială suplimentară unor categorii de populație. Amintim că la sfârșitul săptămânii trecute, Guvernul Sandu și-a asumat răspunderea pentru modificarea Legii procuraturii. În ședința de vineri a Parlamentului, PSRM a depus a depus o moțiune de cenzură împotriva Executivului și a i-a cerut ultimativ prim-ministrului să-și retragă proiectul. 

Ședința Comisiei Juridice a fost boicotată de către deputații Blocului ACUM. Aceasta a fost condusă de vicepreședintele comisiei - socialistul Vasile Bolea - și nu de președintele ei, Sergiu Litvinenco. ”Pentru” aprobarea avizului cu privire la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Sandu au votat șase membri ai comisiei, deputați ai PD și PSRM. Sergiu Litvinenc spune că ședința a fost convocată ilegal, iar regulamentul Parlamentului nu prevede necesitatea vreunui aviz al Comisiei Juridice în cazul moțiunilor de cenzură. Litvinenco se întreabă, în context, dacă nu cumva ”a renăscut binomul PD-PSRM”?

De partea cealaltă, deputatul PSRM Vasile Bolea spune că avizul a fost necesar, deoarece a fost solicitat de președintele Parlamentului.

Președintele Comisiei securitate, apărare şi ordine publică a Parlamentului, deputatul blocului ACUM, Chiril Moțpan, a scris ieri într-o postare pe Facebook că ar fi obținut informații, potrivit cărora președintele Igor Dodon ar purta negocieri secrete cu reprezentanții PD, la care se discută partajarea instituțiilor statului, inclusiv a celor care nu pot fi partajate politic. Potrivit acelorași surse, PSRM și-ar dori să-și mențină controlul asupra Armatei Naționale, a Serviciului de Informații și Securitate, dar și să preia Ministerul de Interne. În cadrul discuțiilor secrete s-ar miza pe votarea unui guvern minoritar, condus de Ion Chicu, consilier prezidențial, fost ministru al Finanțelor în perioada guvernării Partidului Democrat. Reprezentanții PD și PSRM resping aceste informații.

Deputatul blocului ACUM, Sergiu Litvinenco, spune că a auzit și el despre faptul că s-ar purta negocieri secrete între PD și PSRM, dar totul va deveni clar mâine, la votul în Parlament asupra moțiunii de cenzură. Precizăm că Guvernul a anunțat în această seară că mâine, la ora opt dimineața, înaintea votului din Parlament, va avea loc ședința Cabinetului de miniștri.