Dodon și Ceban: Înregistrarea e un fals
Politic 16 iunie 2020, 16:31 | 2052

”Înregistrarea este un fals”, au declarat aproape simultan Igor Dodon și Ion Ceban, în mesaje separate pe facebook. A reacționat și Andrei Năstase, potrivit căruia, instituțiile de drept ar trebui să se autosesizeze, iar cei culpabili să fie investigați penal. Procuratura Generală nu a recepționat vreo sesizare cu privire la acest subiect. ”Odată ce va fi sesizată, va purcede la examinarea faptelor în condițiile legii”, se arată într-un comunicat al instituției.

IGOR DODON, președintele Republicii Moldova: Astăzi în spațiul public a apărut o înregistrare, în care se pretinde ca ar fi vocea mea și a primarului Ion Ceban. Este un fals foarte evident, nu sunt vocile noastre. Se pare că lumea a uitat cine a luat decizia suspendării lui Năstase și avea toate pârghiile să facă asta, pe timpul regimului Plahotniuc. Vom sesiza Procuratura pentru a cere investigarea celor, care fac și promovează astfel de falsuri. // sursa: facebook

ION CEBAN, primarul municipiului Chișinău: Vom contesta înregistrarea și este clar pentru multă lume că acest lucru a apărut în contextul în care deja unii neoficial s-au lansat în campania electorală. Și faptul că vocile noastre nu seamănă, tot lasă de bănuit, dar și contextul apariției acesteia la fel. Cunoaștem acea perioadă și deciziile de atunci cum au fost luate. Cu certitudine acest caz trebuie să fie investigat și nu mă miră faptul că ar putea apărea diverse falsuri la comanda cuiva. // sursa: facebook

ANDREI NĂSTASE, președintele Platformei DA: Conținutul acestei convorbiri este absolut halucinant și demonstrează fără putință de tăgadă că rezultatele alegerilor pentru primăria Chișinău au fost anulate prin decizia comună a lui Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon.

Andrei Năstase a cerut investigarea penală a lui Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc, Ion Ceban și a tuturor celor, care ar fi fost implicați în anularea alegerilor municipale din 2018. Potrivit lui Năstase, această înregistrare audio demonstrează că instituțiile din Republica Moldova sunt extrem de slabe și vulnerabile. Asta pentru că ”un stat în care președintelui îi sunt înregistrate convorbirile telefonice, nu mai este un stat de drept”. 

Opinia ta contează. Comentează!