SUA vor sprijini și în continuare suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova
Social 22 februarie 2023, 17:22 | 323

Statele Unite vor sprijini și în continuare suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, a declarat președintele Joe Biden după întrevederea de aseară, la Varșovia, cu președintele Maia Sandu. Șeful Casei Albe a primit o invitație la Chișinău. În capitala Poloniei, Joe Biden a ținut un discurs în contextul marcării unui an de când Rusia a invadat Ucraina. ”Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia. Niciodată!”, a subliniat Biden.

Joe Biden și Maia Sandu au abordat mai multe subiecte, inclusiv consecințele războiului ruso-ucrainean asupra Republicii Moldova. Maia Sandu i-a mulțumit lui Joe Biden pentru tot sprijinul acordat de Guvernul american și a subliniat că mizează în continuare pe susținerea Statelor Unite.

MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova: "I-am transmis președintelui Biden că moldovenii își doresc să rămână parte a lumii libere, să trăiască în siguranță și să-și realizeze visul de a adera la Uniunea Europeană. I-am mulțumit pentru sprijinul important oferit de Statele Unite pentru dezvoltarea economică și transformarea democratică a țării noastre. Am folosit ocazia acestei întâlniri pentru a-i transmite președintelui Statelor Unite ale Americii că, în situația dificilă în care ne aflăm, cu un război la hotar, avem nevoie și mai mult de sprijinul Statelor Unite pentru a ne consolida reziliența economică. L-am invitat pe președintele Biden să ne viziteze din nou țara."

Înainte de întrevederea celor doi șefi de stat, Joe Biden a susținut un discurs în fața Castelului regal din Varșovia. Mii de oameni au venit cu steaguri poloneze, ucrainene şi americane. Tot acolo, Biden a vorbit despre cetățenii Republicii Moldova.

JOE BIDEN, președintele Statelor Unite ale Americii: "Aceasta este și hotărârea oamenilor din Moldova - hotărârea ca oamenii din Moldova să trăiască în libertate, atunci când câștigarea independenței i-a dus pe calea aderării la Uniunea Europeană. Președintele Maia Sandu se află aici, astăzi. Sunt mândru să fiu alături de dumneavoastră și de cetățenii iubitori de libertate. Vă rog, oferiți-i un rând de aplauze!"

Liderul de la Casa Albă a accentuat că după vizita pe care a întreprins-o în Ucraina, Vestul va continua să sprijine țara invadată de Rusia.

JOE BIDEN, președintele Statelor Unite ale Americii: "Să nu existe nicio îndoială - sprijinul nostru pentru Ucraina nu va șovăi. NATO nu va fi divizată și noi nu vom obosi! Râvna președintelui Putin pentru pământ și putere va eșua și iubirea ucrainenilor pentru țara lor va prevala. Un dictator determinat să reconstruiască un imperiu nu va putea eroda niciodată dragostea unui popor pentru libertate. Brutalitatea nu va zdrobi niciodată voinţa celor, care vor să rămână liberi. Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia! Niciodată."

Președintele Statelor Unite ale Americii a ținut să-i răspundă și președintelui Rusiei, care a susținut un discurs antioccidental. Joe Biden s-a adresat oamenilor din Rusia.

JOE BIDEN, președintele Statelor Unite ale Americii: "Statele Unite și națiunile din Europa nu caută să controleze sau să distrugă Rusia. Vestul nu a complotat să atace Rusia, așa cum a spus Putin. Milioanele de cetățeni ruși care vor doar să trăiască în pace cu vecinii lor nu sunt inamicul. Acest război nu a fost niciodată o necesitate. Este o tragedie! Președintele Putin a ales acest război. Faptul că războiul continuă în fiecare zi este alegerea lui! El ar putea pune capăt războiului cu un cuvânt. Este simplu. Dacă Rusia se oprește din a invada Ucraina, s-ar opri războiul. Dacă Ucraina s-ar opri din a se apăra în fața Rusiei, atunci ar fi sfârșitul Ucrainei. De aceea, împreună ne asigurăm că Ucraina se poate apăra."

Vineri se va împlini un an de când Rusia a declanșat un război neprovocat în Ucraina, soldat cu moarte și distrugeri masive în infrastructură.

Opinia ta contează. Comentează!