Amintim că, prin sentinţa Judecătoriei Orhei din 31 iulie 2018, poliţistul a fost recunoscut vinovat doar pe un capăt de acuzare viol. Pe un alt capăt de acuzare, înaintat de procurori, complicitate la comiterea violului, magistraţii l-au achitat. Procurorii au contestat sentinţa magistraţilor, insistând pe condamnarea inculpatului, inclusiv pentru al doilea capăt de acuzare.

Astfel, prin decizia Curţii de Apel Chişinău, apelul procurorilor a fost admis, inculpatul fiind găsit vinovat pe ambele capete de acuzare, înaintate de procurori şi condamnat în total la ani de închisoare, cu executare. Decizia este executorie, însă cu drept de recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiţie.

Crima a avut loc în noaptea de 22 spre 23 iulie 2017, la discoteca din satul Pelivan, când învinuiţii, care se cunoşteau cu victima, au ademenit-o în automobilul unuia dintre aceştia sub pretextul de a merge acasă. Prin constrângere psihică şi fizică, aceştia au abuzat sexual minora, în vârstă de 16 ani. Totul s-a întâmplat în prezenţa celui de-al treilea complice, care se afla la volan şi care s-a dovedit a fi poliţist în cadrul Inspectoratului de poliţie Orhei.

Totuşi, în cadrul anchetei procurorii au stabilit că, patru zile mai devreme, victima a fost abuzată sexual şi de către acel poliţist, care a invitat minora la întâlnire. Sub pretextul că ar avea de examinat o plângere, acesta a dus fata la Inspectoratul de poliţie din Orhei, unde a violat-o în biroul său de serviciu.

Declaraţiile minorei s-au confirmat, astfel, la o săptămînă de la arestarea celor doi locuitori ai satului Vatici, acuzaţi de viol, procurorii au reţinut şi poliţistul, fiindu-i incriminate două capete de acuzare: viol şi complicitate la comiterea violului.

Poliţistul a fost eliberat din funcţie imediat după reţinere, iar până la pronunţarea sentinţei s-a aflat în arest.

De notat că, ceilalţi doi agresori au fost condamnaţi, în toamna anului 2017, la câte 4 ani închisoare, cu suspendare, după ce şi-au recunoscut integral vina şi au solicitat judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.