Guvernul de la București a aprobat 200 de posturi clericale și alte 30 laice noi pentru reprezentanții BOR din RM
Social 11 martie 2024, 17:48 | 970

Guvernul de la București a aprobat 200 de posturi clericale și alte 30 laice noi pentru reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române din Republica Moldova. Despre asta a anunțat Mitropolia Basarabiei, precizând că astfel vor fi salarizați preoții care au aderat recent sau intenționează să adere la aceasta. „Este un răspuns eficient la nevoile urgente ale Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia”, a declarat Mitropolitul Petru.

Înaltpreasfințitul Părinte Petru transmite mulțumiri și recunoștință tuturor celor implicați în această inițiativă, în mod deosebit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Această suplimentare a sprijinului financiar reprezintă un răspuns eficient la nevoile urgente ale Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia. În ciuda eforturilor de propagandă, prin care unii actori vehiculează că preoții „s-au vândut”, îi informăm că mulți dintre clericii aderenți încă nu au fost încadrați în salarizare, iar această alocare de noi posturi va contribui la oferirea unui sprijin financiar necesar și firesc pentru toți preoții implicați în slujirea Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia.

Cel mai recent raport privind susținerea comunităților religioase românești din diaspora publicat de Secretariatul de Stat al Cultelor arată că, între anii 2018 și 2020, bugetul pentru salarizarea personalului de cult al Mitropoliei Basarabiei a fost majorat cu 100 mii de euro lunar, de la 9 mii 600 la 109 mii 600 de euro pe lună. Potrivit aceluiași raport, Arhiepiscopiei Chișinăului, care are în componență cinci protopopiate, 75 de parohii şi opt mănăstiri i se acordă un sprijin financiar la salarizarea personalului de cult în cuantum de 2 milioane 781 mii lei anual, pentru 98 persoane clericale și pentru o persoană care ocupă un post neclerical.

Săptămâna trecută, mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Vladimir, subordonat Moscovei, a trimis Patriarhului de la București, Daniel, o scrisoare în care îi reproșa că i-a primit în Mitropolia Basarabiei pe preoții caterisiți și sancționați pentru abateri grave. În aceeași scrisoare, mitropolitul Vladimir și Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova acuzau Biserica Ortodoxă Română că ar fi căzut pradă „unui grup de influență, care se călăuzește de interese personale”. La finalul adresării, Mitropolitul Vladimir și-a exprimat speranța ca bunele intenții ale Patriarhului Daniel nu vor transforma Mitropolia Basarabiei „într-un sac fără fund pentru resursele materiale ale Bisericii Ortodoxe Române”.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie