Potrivit legislației, complexele noi ar trebui să aibă amenajate, obligatoriu, locuri de parcare pentru persoanele cu necesități
Social 10 iunie 2021, 15:42 | 772

În orașul Chișinău, unele blocuri sunt date în exploatare cu o mulțime de abateri. O problemă constantă este lipsa locurilor de parcare pentru cei cu nevoi speciale, chiar dacă legislația prevede amenajarea un asemenea spațiu. Într-o situație complicată este și Denis Donu, care stă într-un bloc de pe strada Nicolae Costin. Tânărul spune că este lezat în drepturi, iar administrația blocului face doar promisiuni că va redresa situația.

Denis Donu locuiește aproape jumătate de an într-un bloc nou, unde nu este niciun loc de parcare amenajat pentru persoanele cu necesități.

DENIS DONU, persoană cu necesități speciale: "Aici, locuri de parcare nu sunt în bloc. Am avut adunare, și o doamnă mi-a zis, tu dacă te simți rău, stai acasă, dar eu cred că fiecare boală se manifestă în felul ei. Noi nu ne permitem locuri de parcare subterană, contra plată. - Cât costă locul de parcare în subterană? - Nu știu, nu sunt la curent. Din ce au auzit peste 6000 Euro pentru mine e foarte scump. La fiecare scară, trebuie să fie măcar un loc de parcare, pentru persoanele cu dizabilități. - Ceea ce aici nu este? - Da, nu este."

Chiar dacă administrația blocului a amenajat, ulterior, un loc de parcare pentru persoanele cu necesități speciale, acesta este prea departe de scara blocului în care locuiește tânărul. Să ajungă acasă este o provocare pentru Denis.

DENIS DONU, persoană cu necesități speciale: "Mie mi-au făcut un loc de parcare, puțin mai într-o parte, dar eu să mă parchez la mine în curte, nu pot. Mie mi-e greu să merg. - Unde ți-au făcut locul de parcare? - Iată pe Nicolae Costin 48, dar eu locuiesc în blocul 52, dar în ogradă nu este preconizat nici un loc de parcare. Chiar să trec cu bastonul eu nu pot să merg, pentru că peste tot sunt ronduri. Au pus peste tot ronduri."

Specialiștii susțin că, potrivit legislației complexele locative noi trebuie să aibă amenajate, în mod obligatoriu, locuri de parcare pentru persoanele cu necesități speciale.

GHEORGHE BOSÎI, jurist la Centrul pentru drepturile persoanelor cu dizabilități: "Normativele spun că parcarea pentru persoanele cu dizabilități trebuie să fie amenajată în orice complex. Ea trebuie să conțină 4% din totalul de locuri de parcare. Normativele de accesibilitate ne spun că parcările pentru persoanele cu necesități trebuie să fie la maxim 50 de metri de la intrarea în bloc. Din start, acest bloc este inaccesibil pentru persoanele cu dizabilități."

Potrivit specialistului, curtea acestui bloc ar avea mai multe impedimente de deplasare pentru persoanele cu necesități speciale.

GHEORGHE BOSÎI, jurist la Centrul pentru drepturile persoanelor cu dizabilități: "Numaidecât, proiectanții trebuie să respecte normele de accesibilitate pentru persoane cu dizabilități. Ca să nu fie nevoită persoana cu dizabilități să fie nevoită să fie ajutată de alte persoane terțe. Să se poată deplasa singură și asta presupune lipsa barierelor fizice. Ce presupune, de exemplu, accesibilitatea într-un complex locativ. Asta e lipsa bordurilor, în primul rând, de acces spre intrările din bloc. - Ele sunt? - Da ați văzut, borduri sunt peste tot locul. Intrările în bloc trebuie să fie fără praguri. Să vă uitați să rampa e cu un unghi foarte abrupt, iar rampa trebuie să fie îngrădită cu două rampe."

Administrația blocului a refuzat să vorbească în fața camerei de luat vederi, dar a dat asigurări că tânărul va primi un loc în parcarea subterană, aproape de ascensor, în mod gratuit.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie