Jurnalul orei 19, 29 Mai
Jurnalul orei 19:00 29 mai 2023, 20:31 | 1130

Prezentat de Sofia Obadă

Cele mai importante titluri ale ediției:

1. Fostul director general al companiei Air Moldova, și adjunctul acestuia, vor fi judecați pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Dosarul acestora a ajuns astăzi în instanță. Ce prejudicii au cauzat aceștia statului și ce pedeapsă riscă.

2. În Republica Moldova va fi creată o nouă structură anti-dezinformare. Vorbim despre Centrul Național de Apărare Informațională și Combatere a Propagandei, denumit simbolic - „Patriot”. Este inițiativa președintelui, Maia Sandu, potrivit căreia, Rusia atacă Republica Moldova informațional, prin minciuni, propagandă și dezinformare.

3. Formatul de negocieri 5+2, menit să găsească o soluție pentru conflictul transnistrean, a devenit un eșec. Este constatarea experților de la Asociația Promo-Lex care spun că formatul de forțe pacificatoare trebuie transformat într-o misiune civilă internațională.

4. Recep Tayyip Erdogan, omul care a dominat scena politică a Turciei în ultimele două decenii, rămâne președinte al acestei țări. Erdogan a fost reales șef al statului în urma turului doi al scrutinului prezidenţial.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie