Concurs organizat de Parlament
Social 5 iunie 2023, 16:29 | 379

A fost lansat concursul de selectare a candidaților pentru funcția de Avocat al poporului pentru drepturile copilului.

Într-un comunicat al Parlamentului se arată că persoanele interesate pot depune dosarul până în data de 30 iunie curent. Candidații pentru funcția de Avocat al poporului pentru drepturile copilului trebuie să întrunească mai multe condiții: să fie cetățean al Republicii Moldova, să aibă o vechime de muncă de cel puțin zece ani și o activitate notorie în domeniul apărării și promovării drepturilor omului. De asemenea, candidații trebuie să se bucure de o reputație ireproșabilă și să nu aibă, în ultimii cinci ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională. Concursul se va desfășura în două etape – depunerea dosarelor și interviul. Concursul a fost lansat după ce mandatul Maiei Bănărescu a expirat. Ea a fost numită în această funcție în 2016, pe un mandat de șapte ani.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie