Ambulanțe noi pentru sate
Social 20 iulie 2022, 15:38 | 949

Vor ajunge de două ori mai rapid la pacienți, indiferent de condițiile meteo și drumurile proaste. Vorbim de medicii de pe ambulanțe, care au primit mașini noi. Vehiculele sunt dotate cu aparate medicale de ultimă generație cu ajutorul cărora se poate interveni inclusiv în cazul pacienților în stare critică. Cu ambulanțele trecute de 30 de ani, medicii spun că mai des ajungeau la service decât la pacienți. 30 de localități din țară au primit ambulanțe noi, iar până la sfârșitul anului, autoritățile își propun să reînnoiască parcul de ambulanțe cu 170 de mașini noi.

ANA USACIUC, felcer superior: "Până acum am lucrat pe diferite mașini, inclusiv pe UAZ. Acest tip de mașină este binevenit pentru noi. Mai rapid vom ajunge la pacient. În comparație cu mașinile de tip UAZ, am avut defibrilatoare, dar nu de tipul asta, care sunt mai performante și ne ajută la monitorizarea cardiacă mai bună, nu am avut ventilatoare pulmonare."

43 de ambulanțe de tip UAZ, care se aflau în dotare la Asistența Medicală Urgentă Soroca, au fost retrase de pe linie. Unele vor fi casate, iar altele vor trece în rezervă. Mașinile erau uzate și deserveau sate îndepărtate cu drumuri proaste din nordul țării. Acum medicii de pe ambulanță din Soroca au primit mașini dotate cu cele mai noi utilități.

ANA USACIUC, felcer superior: "În timpul transportării noi acordăm ajutor. Ea nu face turbulențe, e foarte comodă, mai ales când trebuie să injectăm. Dacă cu un UAZ am ajunge în 40 de minute la pacient, iar cu aceste mașini cred că în 20 de minute. Timpul este de aur pentru mulți pacienți pe care îi deservim."

Și la sud, ambulanța va ajunge mai repede la pacienți. În orașul Cahul, zece mașini deservesc peste 40 de mii de oameni. Câteva dintre ele ar avea deja depășit termenul de exploatare. Mașina pe care au primit-o acum va fi mult mai modernă din toate cele existente.

VASILE ARSENI, asistent medical pe ambulanță: "Această mașină ne va ajuta să acordăm servicii medicale mai calitative, mai eficiente și mai rapide. Înțelegeți că sunt mașini mai vechi, dar o mașină nouă oferă servicii mai bune. Și pentru noi e mai ușor, și pentru pacient."

Mașinile vechi erau într-o stare jalnică, spun șoferii de ambulanțe.

GHEORGHE MACHEDON, șofer pe ambulanță: "Cu mult ne ajută mașinile noi să ajungem mai rapid la destinație, mașinile acelea vechi, prea des se strică. Au fost momente când trebuia să ne ducem la chemare și ajungeam la service."

Centrul Național pentru Asistență Urgentă are în dotare 430 de ambulanțe, însă ar mai fi nevoie de încă o sută de mașini.

ALA NEMERENCO, ministrul Sănătății: "Avem aici distribuirea primelor 30 de autospeciale, ambulanțe, care vin să le schimbe pe acelea din parcul vechi de mașini. Vom schimba 40% din parcul actual de mașini. Am dispus ca absolut toate mașinile de tip vechi, de tip UAZ să fie sustrase totalmente din parcul de automobile și încet vom trece toți pe mașini noi. Absolut nici o echipă nu se poate deplasa și utiliza aceste mașini vechi care nu mai corespund absolut niciunui criteriu."

Ambulanțele noi fac parte din lotul prevăzut anterior într-un proiect finanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Ele au ajuns în sate din raioanele Drochia, Nisporeni, Edineț, Orhei, Anenii Noi și Cimișlia. Costul total al autospecialelor este de un milion 800 de mii de lei.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie