Este ajunul Crăciunului pe vechi și în jurul meselor se adună cei mai dragi oameni
Social 6 ianuarie 2023, 19:40 | 358

Este ajunul Crăciunului pe vechi. În case e forfotă mare, iar în jurul meselor se adună cei mai dragi oameni. Crăciunul este sărbătorea care unește familii! Noi am văzut acest lucru în satul Hârbovăț, raionul Anenii Noi.

Pentru Ruslana Burlac, Crăciunul a fost mereu o sărbătoare deosebită. Îi place să gătească și de fiecare dată încearcă să-i surprindă pe cei apropiați.

RUSLANA BURLAC, gospodina casei: "Așa am văzut la buneii mei că până la ora 14:00 pregăteau tot. Totul era curat, mirosea a proaspăt, mâncare. Totul era frumos. Candelele erau aprinse. O atmosfera de sărbătoare."

La masa de sărbătoare vor fi sarmalele, făcute după o rețetă inedită.

RUSLANA BURLAC, gospodina casei: "Eu iubesc să le fac în formă de coșuleț. Acum varza nu este murată bine, dar atunci când este murată bine ea este subțire și faci ce vrei din ea."

La scurt timp, copii și nepoții au pășit pragul casei părintești.

Colindătorii au venit și ei, pentru că știu că are cine să-i întâmpine.

Opinia ta contează. Comentează!