Orașul Cantemir este primul din Republica Moldova care va gestiona iluminatul stradal cu ajutorul unor tehnologii inteligente și eficiente din punct de vedere energetic. Spațiile publice au fost iluminate chiar de hramul localității.

Locuitorii orașului sunt mândri de rezultat și spun că de acum încolo se vor simți mai în siguranță.

Primarul orașului Cantemir, ROMAN CIUBACIUC, speră că odată cu implementarea acestui proiect se va reduce și numărul infracțiunilor.

Mai mult, noul sistem de iluminare stradală poate fi controlat online din orice colț al lumii.

Experții în energetică spun că LED-urile sunt mult mai eficiente și, economisind astfel, autoritățile ar putea să ilumineze mai multe drumuri.

Acest lucru a devenit posibil datorită proiectului „Undă verde pentru Moldova. Modernizarea și eficientizarea iluminatului stradal”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile, în colaborare cu autoritățile locale, în cadrul programului „Convenția primarilor. Proiecte demonstraționale”. Reprezentanții UE promit că de lumină se vor bucura în curând și alte orașe și sate.

Costul total al proiectului constituie 250 de mii de euro, dintre care 80 la sută, mai exact 200 de mii de euro, reprezintă fonduri nerambursabile ale Uniunii Europene, 30 de mii de euro - contribuția orașului Cantemir, iar restul, 20 de mii de euro, este grant oferit de Fondul pentru Eficiență Energetică. În curând, astfel de sisteme de iluminare publică vor fi implementate la Ocnița și Călărași.