Jurnalul orei 15, 7 Martie
Jurnalul orei 15:00 7 martie 2024, 19:24 | 462

Prezentat de Călin Jucovschi

Procurorii sunt la etapa finală de acumulare a probelor în ancheta care o vizează pe bașcanul de la Comrat, Evghenia Guțul, iar dosarul va ajunge curând în judecată. Anunțul a fost făcut de către procurorul general interimar, Ion Munteanu, în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la Jurnal TV. Munteanu a dat asigurări că există suficiente probe pentru a demonstra implicarea Evgheniei Guțul în acțiuni ilegale.

Peste 5,5 milioane de lei, introduse în zeci de plicuri, au fost ridicate în urma acțiunilor desfășurate de oamenii legii în dosare privind finanțarea ilegală a partidelor de către fostul deputat fugar Ilan Șor. Astăzi, dar și la finele săptămânii trecute, au avut loc percheziții și rețineri în unele „apartamente conspirative”. Polițiștii și procurorii au identificat mai multe persoane implicate în organizarea protestelor și a acțiunilor de compromitere a vectorului politic european.

Guvernatorul autonomiei găgăuze, Evghenia Guțul, s-a întâlnit la Soci cu președintele rus Vladimir Putin. Bașcanul de la Comrat a publicat și o fotografie cu dictatorul rus. Guțul i s-a plâns lui Putin de acțiunile autorităților de la Chișinău. Aceasta a acuzat guvernarea că „se răzbună” pe autonomia găgăuză din cauza „poziției sale civice”. Potrivit ei, liderul de la Kremlin a promis să sprijine locuitorii din regiune și să le apere drepturile. Autoritățile de la Chișinău au reacționat în scurt timp. „Putin ar vrea ca țara noastră să fie condusă de niște hoți, dar cetățenii nu vor permite asta”, a transmis deputatul Radu Marian.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie