De Crăciun, departe de cei dragi
Social 6 ianuarie 2023, 19:50 | 510

Totuși, cineva va trăi Crăciunul din amintiri, când familia îi era alături. Vorbim despre cei care stau acum într-un azil, departe de cei dragi.

Crăciunul este sărbătoarea care adună toată familia în jurul mesei. Însă nu întotdeauna cei dragi sunt alături de sărbători. Este și cazul vârstnicilor de la azilul de bătrâni din satul Căprești, raionul Florești. Noua lor familie e mare, iar durerea lor este durerea tuturor. Pentru prima dată sărbătorește Crăciunul departe de casă. E bătrân, sleit de puteri și abia de învață să facă din nou primii pași.

Iar această femeie a venit aici din Chișinău. De Crăciun o va suna fiica stabilită în Mexic, iar alt cadou nici că și-ar dori.

Au învățat colinde, urături și poezii. Ochii lor spun atât de multe și totuși acești bătrâni cer atât de puțin: o mângâiere.

TATIANA LEFTER, psiholog: "În această sală de creație ne ocupăm cu meloterapia, adică ascultăm muzică sau bunăoară acum ascultăm colinde de Crăciun, ne mai ocupăm cu arterapia: decupăm, desenăm, fiecare are domeniul lui, domnul de la masa de acolo colorează în acuarelă, aceasta este plăcerea lui."

VERA CRIVORUCICA directorul al Azilului de Bătrâni și Invalizi, satul Căprești, raionul Florești: "De a integra în societate, să se simtă într-o familie, nu că el a venit și e singur. Sunt foarte prietenoși. La moment avem 46 de bătrâni, dintre care 15 țintuiți la pat cu diferite maladii."

Azilul de la Căprești a fost fondat în 1998, iar în 2010 au fost finalizate lucrările de reparație.

Opinia ta contează. Comentează!