Patru clădiri ale companiei Facebook au fost evacuate din cauza unui pachet suspect
IT şi Ştiinţă 2 iulie 2019, 20:58 | 1995

Patru clădiri ale companiei Facebook, ce își are sediul în California, au fost evacuate din cauza unui pachet suspect, pe care au fost depistate presupuse urme de gaz sarin.

Descoperirea a fost făcută de doi angajați în urma unui control de rutină a pachetelor ce ajung la sediul companiei americane. Imediat au fost anunțate autoritățile, iar agenții de pază, care au intrat în contact cu pachetul, au fost plasați sub supraveghere medicală. Gazul sarin este o neurotoxină folosită ca armă chimică, iar inhalarea ei poate fi fatală într-un timp extrem de scurt. Purtătorul de cuvânt al Facebook a informat că autoritățile au deschis o anchetă și efectuează mai multe teste pentru a stabili dacă substanța depistată este într-adevăr gaz sarin. Deocamdată, nu se știe cine a expediat coletul. 

Opinia ta contează. Comentează!