Franța a transmis Republicii Moldova 12 generatoare pentru dotarea instituțiilor medicale
Social 21 decembrie 2022, 16:23 | 475

Guvernul Franței a donat astăzi 12 instalații de generare a energiei electrice, care vor ajunge în șapte spitale din Republica Moldova. ”Este foarte important ca aceste generatoare să fie puse în funcțiune cât mai repede, pentru a contracara posibilele întreruperi de curent, cauzate de atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei”, a declarat ambasadorul Franței la Chișinău.

GRAHAM PAUL ambasadorul Franței în Republica Moldova: "Astăzi este vorba despre o donație de 12 generatoare. Zece generatoare cu o putere de 125 kW și două generatoare cu o putere de 75 kW care vor fi donate Ministerului Sănătății pentru a echipa spitalele din Chișinău, Bălți, Fălești, Orhei și Cantemir."

Prin această donație, Uniunea Europeană își exprimă solidaritatea cu Republica Moldova, a precizat la rândul său ambasadorul Uniunii Europene, Janis Mazeiks.

JANIS MAZEIKS ambasadorul UE în Republica Moldova: "Astăzi, pentru a treia oară în 2022, Franța și-a adus sprijinul valoros prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, oferind asistență strategică în beneficiul Guvernului Republicii Moldova. UE și Franța oferă astăzi din nou echipamente și resurse necesare pentru viața și sănătatea oamenilor, care au mare nevoie de ele."

Potrivit secretarului general al Ministerului Sănătății, Lilia Gantea, Republica Moldova are nevoie de multe generatoare noi, care să le înlocuiască pe cele vechi.

LILIA GANTEA secretar general al Ministerului Sănătății: "Toate spitalele dispun de generatoare, dar sunt vechi și ar trebui altele mai moderne. Acum, mai avem nevoie de încă 55 de generatoare pentru toate spitalele. Din aceste 55, astăzi, vor fi asigurate 12 instituții și mai avem nevoie de încă 42 generatoare."

Are nevoie de mult curent și Spitalul Clinic din Bălți, afirmă directorul acestuia, Gheorghe Brânza.

GHEORGHE BRÂNZA directorul Spitalului Clinic Bălți: "Noi am scos din circuitul electric ascensoarele, care consumă foarte multă energie electrică și blocul alimentar, care la fel consumă foarte mult. Noi am avea nevoie de încă 500 de kilowați pentru ca să putem acoperi cap-coadă toate edificiile noastre, dar partea critică: sălile de operație, maternitatea, blocul pediatric, dializa, laboratorul și terapia intensivă sunt aprovizionate."

Valoarea utilajelor pentru spitale este de peste 245 de mii de euro. Donația a venit la pachet cu un lot de ajutor umanitar, printre care corturi, paturi, saci de dormit și truse de igienă, în valoare de 40 de mii de euro.

Opinia ta contează. Comentează!