Starship, cea mai mare rachetă din istorie, a explodat la trei minute după lansare
Externe 20 aprilie 2023, 19:46 | 455

Compania lui Elon Musk, SpaceX, a reușit să lanseze Starship, cea mai mare rachetă din lume, însă testul nu a fost un succes, deoarece ambele trepte ale rachetei au explodat la trei minute după lansare și au căzut pe Pământ. Explozia s-a produs la mare înălțime și nu pe rampa de lansare, așa că nimeni nu a avut de suferit.

Lansarea rachetei a fost programată pentru ora 16:28, ora Republicii Moldova, la baza de la Boca Chica din Texas, iar nava Starship ar fi trebuit să revină pe Terra la ora 17:58. La un minut după lansare racheta a atins o viteză de 700 km/h. Cele două elemente de propulsare nu s-au separat, racheta a început să se învârtă și a explodat. Cei de la SpaceX spun că racheta a putut fi lansată, dar nu au putut fi testate motoarele și nici nu s-a putut vedea dacă cele două trepte pot reveni cu bine pe Terra, în punctele vizate.

Inginerii de la SpaceX s-au arătat bucuroși de rezultatul lansării rachetei, mai ales că Elon Musk a și declarat anterior că sunt riscuri mari să se întâmple ceva și că totul ar putea merge bine abia după mai multe lansări. A fost doar un prim test și, chiar dacă totul ar fi mers perfect, compania nu avea de gând să recupereze cele două elemente ale rachetei. Elon Musk a felicitat echipa care a lucrat la proiect, a calificat lansarea ca fiind captivantă și a spus că o nouă încercare va urma „în câteva luni”. Racheta Starship are 119 metri înălțime și o greutate de 5.000 de tone. Este un vehicul spațial super-greu, proiectat să fie complet reutilizabil, și poate transporta peste 100 de tone de produse.

Opinia ta contează. Comentează!