Premierul Etiopiei, Abiy Ahmed, a câștigat Premiul Nobel pentru Pace din 2019
Externe 11 octombrie 2019, 18:09 | 1145

Premierul Etiopiei, Abiy Ahmed, a câștigat Premiul Nobel pentru Pace din 2019. Potrivit Comitetului Nobel, el a primit distincția pentru contribuția sa la încheierea războiului dintre Etiopia și Eritrea, care dura de mai bine de 20 de ani.

Cele două țări au dus un război cu privire la graniță din 1998 până în 2000, dar au restabilit relațiile abia în iulie 2018, la câteva luni după ce Abiy Ahmed a devenit premier. Oficialul a mediat și reluarea discuțiilor dintre Kenya și Somalia, în conflictul lor cu privire la drepturile asupra unei zone marine. Abiy Ahmed a jucat un rol esențial și în reluarea negocierilor dintre regimul miliar și opoziția din Sudan, conflict soldat cu nenumărate victime. Una dintre aspirantele la Premiul Nobel pentru Pace a fost tânăra activistă Greta Thunberg. 

Opinia ta contează. Comentează!