Neînțelegeri la Cimișeni
Social 15 noiembrie 2018, 20:53 | 6130

Neînțelegeri de proporții în satul Cimișeni din raionul Criuleni. Primarul localității, Valentina Pisarenco, reprezentantă a Partidului Democrat, este acuzată de un consilier sătesc, ales pe listele Partidului Popular European din Moldova, că a comis mai multe abateri și că ar fi avut de câștigat de pe urma unor lucrări efectuate din bani publici. Pisarenco respinge însă învinuirile și îi recomandă consilierului să... meargă la medic.

Alesul local Ilie Cazac spune că, în martie 2017, Consiliul sătesc Cimișeni a alocat 50 de mii de lei pentru reparația drumului ce duce spre cimitir, dar lucrările nu s-au mai făcut.

Cazac afirmă că, în realitate, banii au fost utilizați pentru reparația unei alte porțiuni de drum, care se află în apropierea casei consilierului PCRM Valeriu Rabei.

Am încercat să obținem o reacție de la primarul Valentina Pisarenco. Timp de două săptămâni, ea a refuzat să discute cu noi și a solicitat să-i trimitem întrebările în scris. În a treia săptămână, când am mers în localitate, Pisarenco ne-a spus că pe drumul spre cimitir a fost pus deja pietriș.

Și consilierul Valeriu Rabei respinge acuzațiile lui Ilie Cazac.

Ilie Cazac mai susține că primarul satului Cimișeni ar fi avut de câștigat și în urma pavării unui trotuar. El spune că, deși în caietul de sarcini este scris că suprafața reparată e de 419 metri pătrați, în realitate s-ar fi pavat doar 267 de metri pătrați.

Valentina Pisarenco afirmă însă că în acest caz s-a pronunțat deja Inspecția de Stat în Construcții, care nu ar fi constatat abateri.

Consilierul Ilie Cazac a spus totodată că primarul a alocat mai mulți bani decât era necesar pentru aceste lucrări, lucru negat de femeie.

S-a exagerat și la capitolul iluminare stradală, mai afirmă consilierul PPEM.

Și în acest caz, spune Pisarenco, s-a pronunțat Inspecția de Stat în Construcții.

Ce replică i-a dat consilierul Ilie Cazac primarului Valentina Pisarenco și care sunt constatările Inspecției de Stat în Construcții, aflați în cadrul emisiunii „Patrula”, duminică, de la ora 19.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie