Jurnalul orei 19, 6 Septembrie
Jurnalul orei 19:00 6 septembrie 2022, 21:20 | 907

Prezentat de Sofia Obadă

Cele mai importante titluri ale ediției:

La patru ani de la răpirea și expulzarea ilegală a celor șapte profesori turci din Republica Moldova nimeni dintre decidenții de atunci de la Chișinău, care au comandat și executat crima nu face pușcărie. Singurul vizat penal este fostul director SIS, Vasile Botnari, mâna dreaptă a lui Plahotniuc. Curtea de Apel, unde se află acum dosarul lui, nu a organizat însă nicio ședință de judecată în legătură cu acest caz.

Un alt personaj din anturajul lui Plahotniuc, care stăpânește piața uleiului, a obținut, prin CSE, de la actuala guvernare, abrogarea deciziei care interzicea restituirea TVA la exportul de ulei de floarea soarelui. Iar ca să primim încă o lună curent din regiunea transnistreană, Chișinăul a prelungit, pentru septembrie, autorizația de mediu pentru Uzina Metalurgică de la Râbnița, gestionată de separatiști.

În Moldova secolului XXI sunt sate unde localnicii au acces la un magazin de pâine doar două ore pe zi, iar punctul medical, care funcționează câteva ore timp de o lună a fost amenajat în cămara unei case din sat.

O explozie puternică a zguduit astăzi orașul Energodar din Ucraina, unde se află cea mai mare centrală nucleară din Europa. Orașul a rămas fără apă și curent. Kievul își reiterează temerea vizând pericolul unei catastrofe.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie