Un cetățean al Republicii Moldova a fost depistat cu un permis de conducere falsificat la punctul Cahul-Oancea
Social 3 octombrie 2023, 17:47 | 245

Polițiștii din Drochia au găsit produse alcoolice și de tutungerie fără acte de proveniență. Marfa neconformă se afla în magazinele din două sate. Urmează detalii și alte știri pe scurt.

Un cetățean al Republicii Moldova a pornit la drum cu un permis de conducere falsificat. Individul a fost oprit la punctul de trecere Cahul-Oancea. Bărbatul de 28 de ani era pasagerul unei mașini de ocazie și intenționa să folosească actul fals în străinătate. El a declarat că a obținut permisul de conducere contra 500 de euro, prin intermediari. Pentru comiterea acestei ilegalități, bărbatul riscă dosar penal.

Un tânăr de 21 de ani din Dondușeni este cercetat penal, fiind suspectat că ar fi jefuit două femei în sectorul Centru al Chișinăului. În primul caz, suspectul ar fi urcat într-un ascensor împreună cu victima, iar la ieșire i-ar fi smuls lanțul din aur de la gât. În cel de-al doilea caz, bănuitul a jefuit o femeie care intenționa să intre în curtea blocului în care locuia. Poliția l-a găsit pe făptaș și l-a reținut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la cinci ani de închisoare.

Produse alcoolice și de tutungerie în sumă de peste 200 mii de lei! Asta au depistat polițiștii în timpul unor percheziții efectuate la mai mulți operatori economici și persoane fizice, care se ocupau de contrafacerea și comercializarea produselor alcoolice și de tutungerie în raionul Drochia. Pe 28 septembrie, oamenii legii au descins cu percheziții la mai multe magazine din satele Chetrosu și Maramonovca, unde au depistat zeci de vase cu lichid transparent cu miros specific de alcool și produse de tutungerie fără acte de proveniență. În total, polițiștii au ridicat 650 de litri de lichid cu miros specific de alcool și peste 270 de pachete de țigări. Investigațiile continuă.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie