Republica Moldova se află pe locul 71 în topul celor mai fericite țări din lume în 2024
Social 20 martie 2024, 20:09 | 338

Republica Moldova a fost plasată pe locul 71 din 143 de state în topul celor mai fericite țări din lume. Datele apar în raportul publicat anual pe 20 martie, de Ziua Internaţională a Fericirii.

Finlanda este pe primul loc în topul celor mai fericite țări din lume, pentru al șaptelea an consecutiv. Urmează Danemarca, Islanda şi Suedia. Norvegia se situează pe locul șapte. Surprinzător, Israelul este pe locul cinci, chiar dacă e în război. Țara se află însă în Top zece din 2022. Olanda se află în acest an pe locul șase. Germania a pierdut semnificativ faţă de anul trecut când a ocupat poziţia a 16-a. Anul acesta, a ajuns pe locul 24. Statele Unite sunt pe locul 23, iar Rusia - pe 72. Republica Moldova a ajuns pe locul 71 în clasamentul fericirii, cu opt poziții mai jos decât anul trecut. România ocupă locul 32, iar Ucraina este pe 105. Afganistanul rămâne cea mai slab clasată. Raportul mondial al fericirii ia în calcul perioada 2021-2023 şi are la bază evaluări privind bunăstarea populaţiei dintr-o anumită ţară, dar și factori-cheie care, de regulă, îi face pe oameni să se simtă fericiţi, cum ar fi sprijinul social, veniturile, libertatea şi lipsa corupţiei.

Opinia ta contează. Comentează!