Accident în lanț cu 130 de mașini pe o autostradă din Texas
Externe 12 februarie 2021, 15:45 | 1651

Cel puțin 6 oameni au murit și zeci au fost răniți într-un accident în lanț în care au fost implicate peste 130 de mașini. Carambolul s-a produs pe o autostradă din Texas din cauza poleiului, care a făcut imposibilă frânarea.

Tiruri, dube, mașini mici - toate s-au transformat în mormane de fiare. Când au ajuns la fața locului, polițiștii și pompierii au găsit un kilometru și jumătate de mașini făcute zob. Mai mulți oameni au avut nevoie să fie descarcerați. Răniții au fost transportanți la spital, iar ceilalți au fost preluați de autobuze și duși la căldură, altfel riscau să înghețe din cauza temperaturilor scăzute. O asistentă, care se afla într-una dintre mașinile implicate în accident, a povestit presei cum a reușit să se strecoare printre fiarele contorsionate și să meargă la muncă.

Opinia ta contează. Comentează!