Două sute de veterani de război din diferite regiuni ale Republicii Moldova au beneficiat de un mic sprijin financiar din partea ASICS
Social 28 august 2023, 17:39 | 482

Două sute de veterani de război au beneficiat de un sprijin financiar oferit de Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului. Acțiunea face parte din proiectul Asociației ASICS ”Respect pentru veterani“ și a fost prilejuită de Ziua Independenței. Oamenii au primit câte o mie de lei.

Printre beneficiari este Valeriu Chirița, care a luptat în războiul din 1992, de la Nistru.

VALERIU CHIRIȚA, veteran de război: "Până la începerea războiului din Transnistria eu aveam casă și masă în Dubăsari. Acolo am trăit. Cu situația tensionantă care este și până în ziua de azi, acum este imposibil acolo de trăit. Mulțumesc donatorilor care au grijă de noi, de veteranii de război, care au participat în conflictul din anul 1992. Acest ajutor este binevenit, mai ales înainte de școală, grădiniță. Mai avem și probleme de sănătate."

ION CEBANU, președintele Asociației de Război din Afganistan, orașul Cimișlia: "Făceam serviciul militar în Kiev, după câteva luni am primit ordin să mergem în Afganistan. Am ajuns în Kalainau, provincia Bagdhis. Acolo am dus serviciul militar mai departe. Cu succes ne-am întors. Din cei care am revenit, sunt unii care au un job, sunt alții care nu au și este un pic dificil."

RADU PRISAC, președintele Uniunii Naționale a veteranilor războiului pentru Independență: "Cel mai groaznic moment, cel mai dificil, și acum îl visez, mi-l amintesc. E când luptam, când am pierdut doi camarazi, Roman Cezar și Gheorghe Coțug. Alții doi au fost în prizonierat."

Acțiunea face parte din proiectul Asociației ASICS ”Respect pentru veterani“, prin intermediul Fundației pentru Susținerea Veteranilor și Pensionarilor din Republica Moldova.

VICTOR ALERGUȘ, președintele Fundației pentru Susținerea Veteranilor și Pensionarilor din Republica Moldova: "Noi am hotărât de a Zilei Independenței Republicii Moldova, noi am hotărât să oferim un ajutor financiar pentru 200 de veterani de război. Aici sunt veterani de la nordul țării și până la sudul Moldovei. Din fiecare raion au fost aleși câte patru persoane. Desigur, pentru veterani este un ajutor semnificativ, pentru că au nevoie de medicamente, tratament."

VICTORIA KRIUKOVA, directorul asociației ASICS: "Acțiunea face parte din proiectul Asociației A.S.I.C.S. „Respect pentru veterani“. În acest mod, noi am decis să arătăm oamenilor care au stat la baza independenței țării noastre că societatea îi apreciază și le oferă o mână de ajutor."

Campania ”Respect pentru veterani” a fost lansată de Asociația ASICS în ianuarie 2023, cu un buget total de peste 1 milion 200 mii de lei.

Opinia ta contează. Comentează!