Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi modificarea Legii privind selecția, evaluarea performanțelor și cariera judecătorilor
Politic 23 februarie 2022, 15:37 | 1154

Legea privind selecția judecătorilor va fi modificată. Cabinetul de miniștri a exclus norma care prevede obligativitatea evaluării extraordinare a performanțelor judecătorilor, dacă aceștia urmează a fi numiți până la atingerea plafonului de vârstă.

Potrivit ministrului Justiției, scopul acestui proiect este de a sincroniza prevederile legale cu modificările constituționale, operate în anul trecut, și care vor intra în vigoare pe 1 aprilie curent.

SERGIU LITVINENCO, ministrul Justiției: "Astfel, judecătorii al căror mandat de cinci ani a expirat deja sau va expira până pe 1 aprilie 2022 vor avea posibilitate să fie numiți până la atingerea plafonului de vârstă în baza evaluării ordinare, efectuată o dată la trei ani."

Opinia ta contează. Comentează!