Iohannis s-a întâlnit cu Trump
Externe 21 august 2019, 19:40 | 1197

Preşedinţii Klaus Iohannis şi Donald Trump au adoptat marţi, la Casa Albă, o declaraţie comună privind întărirea relaţiilor bilaterale. Potrivit documentului, România şi Statele Unite recunosc că securitatea energetică este securitate naţională. Cei doi șefi de stat subliniază opoziţia faţă de Nord Stream 2 şi alte proiecte, care îi fac pe aliaţii şi partenerii României și Statelor Unite dependenţi energetic faţă de Rusia. ”Resursele de gaze naturale din România au potenţialul de a creşte prosperitatea statelor noastre, precum şi de a întări securitatea energetică a Europei”, se arată în declaraţia comună semnată la Washington.

Klaus Iohannis a declarat că întâlnirea cu omologul american a fost una foarte bună, iar Donald Trump a confirmat intenţia consolidării parteneriatului cu România prin intensificarea relaţiilor bilaterale militare şi comerciale, precum şi prin susţinerea eforturilor de eliminare a vizelor pentru români. ”Relaţiile României cu Statele Unite ale Americii sunt foarte luminoase”, se arată într-un comunicat difuzat marţi de Casa Albă, citat de Agerpres.

Klaus Iohannis a discutat, în cadrul întâlnirii sale cu şeful Statelor Unite despre investiţiile americane, spunând că există o preocupare cu privire la legislaţia în domeniu, scrie Mediafax. "Există preocuparea şi ea a fost adusă în discuţie într-o notă optimistă. Preşedintele Trump şi ceilalţi au exprimat aşteptarea ca legislaţia să fie ameliorată pentru a creşte atractivitatea pentru investitorii americani şi acest lucru se poate face", a spus Iohannis. "Cu ocazia vizitei, a fost semnat un memorandum de înţelegere între cele două guverne privind tehnologia 5G, având în vedere importanţa securităţii reţelelor de comunicaţii wireless de generaţia a cincea pentru asigurarea prosperităţii, dar şi a securităţii naţionale", a mai declarat Klaus Iohannis.

La Washington, Klaus Iohannis a primit un cadou original din partea lui Donald Trump, transmite digi24. Liderul american, cunoscut în campania sa pentru că purta șapca roșie pe care scria Make America Great Again (Să facem America măreață din nou), i-a dat cadou lui Klaus Iohannis o șapcă albă, pe care scrie „Make România Great Again”, care s-a traduce „Să facem România măreață din nou”. La conferința de presă de la Ambasada României la Washington, Klaus Iohannis a dezvăluit că i-a dăruit lui Donald Trump un stilou. 

Opinia ta contează. Comentează!